Acasă Politic Istanbul, Turcia: Presedintele Basescu participa la Summit-ul OCEMN de la Istanbul

Istanbul, Turcia: Presedintele Basescu participa la Summit-ul OCEMN de la Istanbul

DISTRIBUIȚI

111286 – 26062012 – Preşedintele Traian Băsescu participă marţi la lucrările Summitului Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), care se desfăşoară la Istanbul. Cu acest prilej, şeful statului va susţine adoptarea „Agendei Economice privitoare la întărirea parteneriatului în cadrul OCEMN”, un document construit pe baza propunerilor înaintate de România către partenerii săi, care stabileşte priorităţile cooperării economice  dintre statele din regiunea Mării Negre, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Principalele tematici pe agenda Summitului sunt analiza activităţii OCEMN, perspectivele dezvoltării cooperării dintre partenerii OCEMN, stadiul proiectelor de anvergură stabilite în cadrul organizaţiei

şi întărirea relaţiei cu Uniunea Europeană, adoptarea „Agendei Economice privitoare la întărirea parteneriatului în cadrul OCEMN”.

Preşedintele României va lua parte, de asemenea, la dineul oficial oferit de preşedintele Republicii Turcia, domnul Abdullah Gül, în onoarea şefilor de delegaţii participanţi la Cea de-a 20-a ediţie Aniversară a Summitului Organizaţiei (OCEMN). – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.