Acasă Politic PDL reclama cazul romilor de la Baia Mare la Comisia Europeana

PDL reclama cazul romilor de la Baia Mare la Comisia Europeana

DISTRIBUIȚI

110852 – 11062012 – Europarlamentarul român Petru Luhan a sesizat Comisia Europeană cu privire la tratamentul discriminatoriu generat de autorităţile locale de la Baia Mare în cazul celor peste 2000 de romi, strămutaţi în fostul combinat chimic Cuprom. Scrisoarea oficială a fost adresată atât Preşedintelui Comisiei Europene Jose Manuel Barroso cât şi Comisarului European pentru Apărarea Drepturilor Omului, Viviane Reding.

În comunicarea oficială transmisă către CE, europarlamentarul român Petru Luhan descrie decizia autorităţilor locale din Baia Mare ca pe una dintre “cele mai grave acţiuni de discriminare şi încălcare a drepturilor omului din România ultimilor ani”.

Totodata, europarlamentarul român le scrie oficialilor europeni că “iniţiativa de a găsi locuinţe pentru romii din Baia Mare era o necesitate dar că autorităţile locale au dat dovadă de neglijenţă şi nepăsare în momentul în care au decis să adăpostească peste 2000 de oameni, printre care şi copii, în clădirea combinatului chimic Cuprom – considerat până în 2006 al doilea mare poluator al României”.

În acest sens, Petru Luhan mai spune că “mutarea decisă de autorităţile locale a fost pripită, generată de o promisiune electorală şi că acesta s-a făcut în lipsa unor măsurători privind calitatea aerului din combinat”.

Petru Luhan notează în aceeaşi scrisoare că “la doar câteva zile de la mutarea romilor în clădirea fostului combinat chimic au fost înregistrate cazuri de îmbolnăviri. Chiar şi aşa, consecinţele reale asupra sănătăţii celor care locuiesc acolo sunt greu de evaluat acum, ştiut fiind faptul că inhalarea unor substanţe toxice poate provoca afecţiuni chiar şi peste câţiva ani”.

Pe de altă parte, europarlamentarul român relatează în scrisoarea adresată celor doi oficiali că “romii din Baia Mare sunt practic sechestraţi acolo, întrucât cei care au dorit să părăsească combinatul au fost întâmpinaţi de forţele de ordine şi obligaţi să rămână “.

În finalul scrisorii Petru Luhan vorbeşte despre politica aniti-europeană a USL din momentul instalării la guvernare şi de metodele prin orice mijloace de a face campanie electorală.

Totodată, europarlamentarul român a invitat-o în România pe Comisarul European pentru Apărarea Drepturilor Omului, Viviane Reding pentru o analiză la faţa locului a situaţiei semnalate şi pentru o intervenţie care să pună capăt acestor grave încălcări ale drepturilor romilor sechestraţi în combinat. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.