Acasă Politic Bruxelles: Sabin Cutaş, cu ochii pe uniunea bancară europenă

Bruxelles: Sabin Cutaş, cu ochii pe uniunea bancară europenă

DISTRIBUIȚI

113519 – 27092012 – Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru al Comisiei pentru afaceri economice şi monetare din Parlamentul European, a interpelat Comisia Europeană cu privire la recenta propunere

de creare a unei uniuni bancare europene. Deputatul european a atras atenţia asupra impactului pe care o decizie luată la nivelul consiliului de supraveghere al Băncii Centrale Europene l-ar putea avea asupra statelor din afara zonei euro.

„Crearea unei uniuni bancare europene ar putea fi răspunsul aşteptat atât pentru criza economică şi financiară, cât şi pentru criza internă pe care o traversăm. În condiţiile în care simpla coordonare s-a dovedit insuficientă pentru gestionarea crizelor bancare, iar supravegherea activităţilor băncilor de cele mai multe ori cu un caracter transnaţional este limitată la nivel naţional, ideea unei uniuni bancare este oportună. Banca Centrală Europeană reprezintă nucleul acestei propuneri. Astfel, BCE ar deţine noi atribuţii de monitorizare a activităţii a aproximativ 6000 de bănci din zona euro, precum şi de solicitare a unor măsuri de corecţie în cazul în care o bancă încalcă cerinţele de capital”, se arată în interpelarea europarlamentarului Sabin Cutaş.

Potrivit deputatului european, impactul asupra României nu ar fi deloc de neglijat, în contextul în care „aproximativ 80% din sectorul bancar din România este reprezentat de bănci din statele membre ale zonei euro.”

„În plus, prin respectarea acordurilor oficiale de cooperare consolidată cu BCE, România ar putea fi supusă aceluiaşi regim de supraveghere ca şi statele din zona euro, Banca Centrală având dreptul să ceară şi să verifice anumite documente de ordin intern”, a declarat Sabin Cutaş.

Europarlamentarul român a cerut Comisiei Europene să aibă în vedere că dezideratul unei federaţii de state-naţiune poate fi periclitat de faptul că statele din afara zonei euro nu ar deţine drept de vot în consiliul de supraveghere al BCE. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.