Acasă Politic Bucuresti: Ce vrem noi, ce vor ei

Bucuresti: Ce vrem noi, ce vor ei

DISTRIBUIȚI

113225 – 17092012 – Numărul parlamentarilor prevăzuţi de norma de reprezentare ar putea creşte cu peste 100, conform prevederilor legii pentru alegerea parlamentarilor (Legea nr. 35/2008) şi în condiţiile în care o formaţiune politică

va deţine peste 50% din voturi, reamintește profesor univ. dr. Alexandru Radu, fost vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), citat de Agerpress.

În prezent, în Parlamentul României sunt 137 de senatori şi 314 deputaţi, plus cei 18 reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară. ”Calcule estimative şi simulările efectuate de echipa mea de cadre didactice atestă faptul că este posibil ca numărul parlamentarilor în noua legislatură să ajungă la peste 550. Reamintesc că, deja în 2008, într-un colegiu uninominal din judeţul Arad au fost aleşi doi deputaţi, dar atunci partidul care înregistra cel mai mare număr de voturi atingea doar 36 la sută dintre opţiunile electoratului” , a mai spus Alexandru Radu.

Exemplificând cu un posibil caz concret, fostul vicepreşedinte al AEP s-a referit la circumscripţia electorală Vaslui, unde a efectuat o simulare a votului. Estimând că în această zonă electorală, pentru care sunt alocate, în prezent, şapte mandate de deputat, conform normei de reprezentare, scorurile vor fi: USL – 63%, PDL – 23% şi PP-DD-7%, repartizarea proporţională a locurilor va atribui patru mandate USL, două mandate PDL şi un mandat PP-DD. Totuşi, USL va câştiga, prin vot majoritar toate cele șapte colegii, astfel că va primi în plus 3 mandate (4+3=7), conform prevederilor legii electorale, iar numărul total de deputaţi va ajunge, astfel, la 10, înregistrând o creştere cu 43%. Totodată, în cele trei colegii câştigate în plus de USL, vor fi câte doi deputaţi. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.