Acasă Politic Bucureşti: Curţile constituţionale din Europa, interesate de ingineriile juridice din România

Bucureşti: Curţile constituţionale din Europa, interesate de ingineriile juridice din România

DISTRIBUIȚI

113316 – 20092012 – Am fost martorul unor evenimente extrem de importane cu care nu se întâlneşte orice jurist. (…) A fost o perioadă foarte dificilă. A fost un şir de atacuri politice, care acum continuă parţial cu atacuri ale presei la adresa

judecătorilor Curţii Constituţionale, declară judecătorul Iulia Motoc. Atacurile au început la 27 iunie, după ce am dat trei hotărâri care au fost percepute de o parte din guvern ca fiind anticonstituţionale, povesteşte Motoc. „Dl. Titus Corlăţean, atunci ministrul Justiţiei, a declarat într-o emisiune tv că şi eu şi dl Zegrean suntem incompatibili, după care a făcut o sesizare la ANI şi la Curtea Constituţională pentru incompatibilitatea mea, pretinzând că am alte trei funcţii internaţionale. (…) Am făcut opinii separate la toate deciziile care au fost adoptate referitoare la controlul de constituţionalitate a procesului de suspendare. În aceste opinii separate spun că au existat încălcări grave ale statului de drept. Nu aveam cum să elaborez într-o opinie separată teoria loviturii de stat constituţionale. Pentru a elabora această teorie trebuie să existe un studiu academic foarte aprofundat, care cred că se va face, pentru că există un interes foarte mare, şi din partea altor curţi constituţionale, şi din partea celor care fac parte din Academia Internaţională în legătură cu ce s-a întâmplat în România în această perioadă. Trebuie să facem distincţie între modul în care calificăm o lovitură de stat din punctul de vedere al politicienilor sau un jurnalist şi modul în care există o calificare academică, care presupune un studiu aprofundat. (…) A fost o inginerie care a fost evidentă pentru oricine, o inginerie juridică. Sunt ordonanţe care au fost adoptate împreună cu legi de restrângere a competenţelor Curţii, mutarea Monitorului Oficial, care ne-au pus în imposibilitatea să mai controlăm în ultimă instanță acest proces de revocare, a Avocatului Poporului, a celor doi preşedinţi de Camere şi, în ultimă instanță a preşedintelui”, a comentat Motoc. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.