Acasă Politic Strasbourg: Seful diplomatiei romane, la “Forumul mondial al democratiei”

Strasbourg: Seful diplomatiei romane, la “Forumul mondial al democratiei”

DISTRIBUIȚI

113743 – 08102012 – Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, participă luni la lucrările „Forumului mondial al democraţiei” organizat de Consiliul Europei, sub auspiciile preşedintelui Franţei.

Ministrul Titus Corlăţean va susţine cu această ocazie o alocuţiune la conferinţa tematică „Democraţia: valoare universală?” şi va interveni în cadrul prânzului de lucru cu tema „Democraţia după Primăvara arabă”. Programul vizitei include întrevederi cu secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, cu preşedintele APCE, Jean-Claude Mignon, cu preşedintele Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), Gianni Buquicchio, cu ministrul delegat francez al afacerilor europene, Bernard Cazeneuve, şi cu liderii grupurilor politice din APCE (SOC, PPE, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor din Europa).

În perioada 5 – 11 octombrie 2012 este organizat la Strasbourg „Forumul mondial al democraţiei”, iniţiativă comună a Consiliului Europei şi a municipalităţii din Strasbourg. Forumul Mondial al Democraţiei, primul de acest fel organizat de Consiliul Europei, este conceput ca un cadru anual de dialog între diversele medii ale societăţii, pe tematici legate de percepţia proceselor şi fenomenelor democratice. Manifestarea se doreşte a fi un eveniment de impact, cu o reprezentare de nivel înalt, din diverse regiuni ale globului, similară Forumului Economic Mondial de la Davos sau Forumului Social Mondial de la Porto Alegre.

Organizarea Forumului se înscrie în contextul procesului de reformă a Consiliului Europei, iniţiat de Secretarul General al acestuia. Pentru acest an se are în vedere discutarea conceptului de democraţie, sub titlul „Reducerea decalajului între vechile modele şi noile realităţi ale democraţiei” („Bridging the gap. Democracy between old models and new realities”).

Lucrările Forumului se vor desfăşura pe parcursul a trei zile, în dezbateri plenare şi tematice, ateliere de lucru şi reuniuni publice. Sunt prevăzute, de asemenea, evenimente conexe dedicate publicului larg, precum expoziţii, o reuniune a Parlamentului tinerilor şi dezbateri ale reprezentanţilor societăţii civile. www.promptmedia.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.