Acasă Politic Bruxelles: Masuri impotriva practicilor comerciale inselatoare

Bruxelles: Masuri impotriva practicilor comerciale inselatoare

DISTRIBUIȚI

114959 – 28112012 – Comisia Europeană a definit o serie de acţiuni menite să combată practicile de comercializare frauduloase, cum ar fi cele ale societăţilor editoare de anuare profesionale înşelătoare. Obiectivul este de a proteja mai bine întreprinderile, persoanele care desfăşoară activităţi independente şi ONG-urile din întreaga Europă de comercianţii necinstiţi care nu respectă normele şi utilizează practici de comercializare înşelătoare, cum ar fi trimiterea de formulare în care solicită întreprinderilor să îşi actualizeze detaliile de contact

în anuarele lor, aparent în mod gratuit, şi apoi le facturează taxe anuale. Întreprinderile mici sunt deosebit de vulnerabile în faţa fraudatorilor, care operează adesea dintr-o altă jurisdicţie din cadrul UE, ceea ce face dificilă asigurarea respectării legii. Prin urmare, Comisia a anunţat că intenţionează să consolideze legislaţia existentă pentru a interzice în mod explicit practici precum disimularea intenţiei de ordin comercial a unei comunicări, intensificând în acelaşi timp asigurarea respectării normelor în cazurile transfrontaliere.

„Numai prin norme solide la nivel european vom putea stăvili înşelătoriile care vizează întreprinderile şi ne vom putea asigura că autorii acestor fraude nu se pot ascunde în spatele graniţelor naţionale. Acesta este motivul pentru care astăzi prezentăm acest plan cuprinzător”, a declarat dna Reding, vicepreşedinte al Comisiei şi comisar al UE pentru justiţie. „Practicile societăţilor editoare de anuarele profesionale înşelătoare, facturile false şi alte escrocherii similare trebuie oprite.Întreprinderile mici reprezintă coloana vertebrală a economiei europene şi nu îşi pot permite să piardă bani din cauza unor şarlatani. Suntem hotărâţi să îmbunătăţim securitatea activităţii antreprenoriale în Europa.”

Zilnic, întreprinderi stabilite pe teritoriul Uniunii Europene, persoane care desfăşoară activităţi independente şi organizaţii ale societăţii civile cad victime ale practicilor de comercializare frauduloase. Acestea iau forme diferite, de la furnizarea de informaţii false sau înşelătoare privind un anumit serviciu, la trimiterea de oferte disimulate ca facturi sau de formulare înşelătoare solicitând actualizarea datelor în anuarele profesionale. Cifrele
indică o nouă tendinţă care poate afecta întreprinderile din întreaga lume. Odată cu răspândirea tehnicilor de arketing nediferenţiat, se pare că cei mai importanţi operatori de anuare profesionale înşelătoare pot trimite până la 6 milioane de formulare pe an. Se estimează că, pentru societăţile individuale, pagubele financiare rezultate din escrocheriile implicând anuarele profesionale înşelătoare se situează între 1 000 şi 5 000 de EUR pe an pentru fiecare societate. Cele 23 de milioane de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) din Europa reprezintă 99 % din întreprinderile Uniunii Europene şi au creat 85 % din numărul net de noi locuri de muncă în UE între 2002 şi 2010. IMM-urile reprezintă motorul principal al creşterii economice, iar drepturile lor trebuie
protejate.
Pe 27 noiembrie, Comisia a publicat o strategie (o comunicare) care prezintă o listă detaliată de acţiuni pentru viitor, menite să consolideze protecţia întreprinderilor.

Revizuirea normelor care interzic anumite practici în scopul de a le face mai stricte 

Pentru a spori securitatea juridică şi pentru a se asigura faptul că nu există lacune, anumite practici în mod clar înşelătoare, cum ar fi cele ale societăţilor editoare de anuare profesionale înşelătoare, vor fi interzise în mod explicit, astfel încât comercianţii să ştie imediat că aceste practici fac obiectul Directivei privind publicitatea înşelătoare şi comparativă şi sunt, prin urmare, ilegale. Pentru a garanta că toţi actorii respectă regulile jocului, Comisia intenţionează să înăsprească sancţiunile pentru încălcarea normelor. Statele membre vor trebui să se asigure că legislaţia lor prevede sancţiuni eficace, proporţionale şi disuasive.

Consolidarea respectării normelor împotriva practicilor de comercializare înşelătoare în cazuri transfrontaliere – Fiecare stat membru va trebui să desemneze o autoritate de asigurare a respectării legislaţiei, care să dispună de competenţele necesare pentru a garanta aplicarea normelor şi în relaţiile dintre întreprinderi. În prezent, nu în toate ţările din UE există o astfel de autoritate. Comisia va institui o procedură de cooperare între autorităţile de asigurare a respectării legislaţiei.Această reţea de asigurare a respectării legislaţiei va permite autorităţilor relevante, cum ar fi agenţiile în domeniul concurenţei sau al protecţiei consumatorilor, să facă schimb de informaţii, să solicite reciproc asistenţă transfrontalieră şi să pună capăt practicilor înşelătoare care afectează întreprinderile.

În vederea actualizării normelor actuale, Comisia intenţionează să prezinte o propunere în cursul anului 2013, după o evaluare amănunţită a impactului. Acţiunea Comisiei se derulează în urma unei anchete efectuate de Parlamentul European şi a unei consultari publice, în cadrul căreia întreprinderile de toate dimensiunile şi din toate sectoarele au făcut un apel insistent pentru oferirea unei protecţii sporite la nivelul UE împotriva practicilor de comercializare înşelătoare care vizează în mod specific întreprinderile. 84 % dintre respondenţi au sprijinit ideea adoptării unui instrument legislativ la nivelul UE privind practicile comerciale cele mai prejudiciabile pentru întreprinderi. Legislaţia UE privind publicitatea înşelătoare şi comparativa stabileşte, la nivelul UE, un standard juridic minim de protecţie a întreprinderilor împotriva practicilor de comercializare înşelătoare. De asemenea, directiva asigură faptul că publicitatea comparativă compară acelaşi tip de produse sau servicii, că nu denigrează mărcile comerciale ale altor întreprinderi şi că nu creează confuzie în rândul comercianţilor. Există mai multe practici de comercializare înşelătoare utilizate de comercianţii necinstiţi la scară largă. Cele mai frecvente escrocherii se bazează deseori pe o metodă clasică: un comerciant necinstit convinge o victimă să îşi dea consimţământul şi, aparent, se încheie un contract care oferă în schimb un serviciu minim, sau chiar inexistent, la un preţ exorbitant şi cu clauze contractuale abuzive. Ulterior, comerciantul necinstit utilizează toate mijloacele posibile pentru ca plata să îi fie făcută.

O tehnică foarte comună este cea a societăţilor editoare de anuarele profesionale înşelătoare, care trimit formulare prin care cer operatorilor comerciali (cum ar fi proprietari de magazine, arhitecţi sau medici) să îşi actualizeze datele de contact, aparent în mod gratuit. De îndată ce victima semnează, ea este apoi informată că a semnat un contract şi i se facturează anual o sumă importantă. Un studiu la nivelul UE a înregistrat 13 000 de plângeri referitoare la escrocherii implicând anuarele profesionale – cifră considerată a fi doar vârful aisbergului. În acest context, asigurarea aplicării eficace a normelor UE este în prezent dificilă atunci când victima şi autorul infracţiunii sunt din două ţări diferite ale UE.

De asemenea, în numeroase ocazii, Parlamentul European a subliniat importanţa acestui subiect. Problema societăţilor editoare de anuare profesionale înşelătoare, în special, a
constituit subiectul a două rezoluţii ale Parlamentului European, în 2008 şi, mai recent, la 9 iunie 2011. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.