Acasă Politic Bucuresti: Justiția română, atrăgătoare

Bucuresti: Justiția română, atrăgătoare

DISTRIBUIȚI

 114964 – 28112012 – Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a participat marţi la dejunul de lucru cu ambasadorii Statelor Membre ale Uniunii Europene, organizat de ambasadorul Kallopi Avraam, sub egida Preşedinţiei cipriote a Consiliului UE.

În cadrul întâlnirii au fost discutate progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, care intră în competenţa Ministerului Justiţiei. Astfel, ambasadorii prezenţi au fost interesaţi, în special, de măsurile luate în vederea implementării codurilor, de organizarea şi funcţionarea instituţiilor din sistemul judiciar, de păstrarea cadrului normativ anticorupţie.

De asemenea, a fost abordat şi subiectul procedurii de numire a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În acelaşi cadru, ambasadorii şi-au manifestat deschiderea pentru cooperarea cu autorităţile din cadrul sistemului judiciar, în vederea finanţării şi implementării de proiecte
axate pe domenii punctuale, ce trebuie îmbunătăţite cu celeritate. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.