Acasă Politic Dublin: O noua runda de negocieri privind conflictul transnistrean

Dublin: O noua runda de negocieri privind conflictul transnistrean

DISTRIBUIȚI

 – 114977 – 28112012 – O nouă rundă de negocieri privind reglementarea conflictului transnistrean în formatul „5+2” se va desfăşura în perioada 28-30 noiembrie la Dublin, capitala Irlandei, potrivit Romanian Global News.

La întrevedere vor participa reprezentanţi ai părţilor, mediatorilor şi observatorilor în procesul de negocieri – Republica Moldova, Transnistria, OSCE, Federaţia Rusă, Ucraina,
SUA şi UE. Întâlnirea va fi prezidată de ambasadorul Erwan Fouéré, reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru reglementarea conflictului transnistrean.

Agenda reuniunii include chestiuni de ordin social-economic precum cooperarea părţilor în domeniul bancar, probleme care ţin de activitatea economică externă a întreprinderilor
din regiune, relaţiile în sfera telecomunicaţiilor şi a utilizării frecvenţelor radio, problemele de circulaţie a cetăţenilor şi a vehiculelor ş.a.

Ultima întrevedere în formatul „5+2”  a avut loc la Viena în luna aprilie a aceszui an. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.