Acasă Politic Bucuresti: Procurorul Betelie, exclus din magistratura

Bucuresti: Procurorul Betelie, exclus din magistratura

DISTRIBUIȚI

 – 115580 – 21122012 – Fostul sef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, Mihai Betelie, a fost exclus din magistratură ca urmare a deciziei CSM. În şedinţa din 20 decembrie, Secţia pentru procurori a CSM a admis în parte acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva procurorului Betelie. Acesta este acuzat de „încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii” din Legea nr. 303/2004.

Fostul şef al Parchetului sectorului 4 Bucureşti, Mihai Betelie, şi secretarul Primăriei sectorului 1, Bogdan Grigorescu, au fost arestați în ianuarie, fiind acuzați de corupţie. Ulterior, cei doi au fost puşi în libertate de judecătorii ICCJ, care le-a impus, însă, celor doi, să nu părăsească ţara pe perioada procesului.

Fostul procuror şef al Parchetului Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, Mihai Betelie, a fost trimis în judecată de DNA, alături de un avocat bucureştean, de secretarul Primăriei sectorului 1 şi de Hubert Petru Ştefan Thuma, vicepreşedintele PNL Ilfov.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Mihai Betelie (suspendat din funcţie din luna ianuarie 2012) a fost acuzat de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la infracţiunea de folosire a influenţei sau a autorităţii de către o persoană cu funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, şantaj în legătură directă cu o infracţiune de corupţie, fals intelectual în condiţiile participaţiei improprii şi în legătură directă cu o infracţiune de corupţie, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii.

În aceiași cauză, a fost trimis în judecată și Bogdan Nicolae Grigorescu, secretarul Primăriei Sectorului 1, precum și vicepreședintele PNL Ilfov, Hubert Petru Ştefan Thuma, şi Gheorghe Marin Dobre, avocat în cadrul Baroului Bucureşti.

Potrivit rechizitoriuluiDNA, în perioada iulie 2011 – ianuarie 2012, inculpaţii Mihai Betelie, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, şi Bogdan-Nicolae Grigorescu, secretar al Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, au efectuat prin interpuși activităţi de comerţ şi au participat la administrarea SC Enviroservice SRL Bucureşti în scopul obţinerii unor foloase materiale necuvenite. Atribuţiile de administrare a acestei societăţi comerciale, ai cărei reprezentanţi legali erau rude sau persoane foarte apropiate celor doi inculpaţi, au fost împărţite între cei doi inculpaţi care şi-au încălcat interdicţiile privitoare la incompatibilităţi prevăzute în Statutul judecătorilor şi procurorilor şi, respectiv, în Legea administraţiei publice locale. În acest scop, cei doi inculpaţi s-au ocupat în fapt de administrarea acestei firme (cu obiect de activitate achiziţionarea deşeurilor colectate selectiv în vederea reciclării), implicându-se în mod direct în tot ceea ce însemna funcţionarea acesteia: relaţiile cu partenerii de afaceri, selecţia de personal şi plata salariilor, achiziţii de utilaje şi plata acestora, relaţiile cu unităţile bancare, distribuţia mărfurilor, plata chiriei etc.

De asemenea, în perioada septembrie – noiembrie 2011, Mihai Betelie i-a solicitat vicepreşedintelui PNL Ilfov sprijin pentru SC Enviroservice SRL (cu punct de lucru în comuna Vidra, judeţul Ilfov). – www.promptmedia.ro 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.