Acasă Politic Coruptia, flagel mondial

Coruptia, flagel mondial

DISTRIBUIȚI

 – 115136 – 05122012 – Corupţia continuă să facă ravagii în lume şi afectează, în zona euro, statele cele mai afectate de criză, precum Grecia şi Italia, se arată într-un raport al Transparency International (TI) prezentat de AFP.

Corupţia continuă să facă ravagii în societăţi din întreaga lume, se arată într-un raport al Transparency International (TI), potrivit AFP. TI subliniaza nivelul „dezamăgitor” al corupţiei în zona euro, „în ţările cele mai afectate” de criza economică şi financiară.

România ocupă locul 66 în clasamentul Transparency International pe anul 2012 privind percepţia corupţiei, cu un scor de 44, fiind în urcare cu nouă poziţii faţă de anul precedent. În 2011, România a ocupat locul 75 în clasamentul Transparency International. Italia şi Grecia se clasează pe locurile 72 şi, respectiv, 94, obţinând doar 42 şi, respectiv, 36 de puncte. Italia pierde trei locuri, iar Grecia pierde 14, în comparaţie cu clasamentul din anul anterior.

Italia afişează, astfel, un nivel echivalent cu cel al Tunisiei (41 de puncte), în timp ce Grecia se află la egalitate cu Columbia.

Printre ţările afectate recent de criza datoriilor, Irlanda (pe locul 25), Spania (30) şi Potrugalia (33) au obţinut scoruri mai mari de 60 de puncte.

Germania se clasează pe poziţia 13, iar Franţa pe locul 22, cu note de peste 70, aflându-se astfel printre statele mai puţin afectate de criză.

Prima poziţie în rândul ţărilor celor mai „necorupte”, cu scoruri de peste 90, este ocupată de Danemarca, Finlanda şi Noua Zeelandă. Japonia şi Marea Britanie se clasează pe locul 17, fiind urmate de SUA, pe poziţia a 19-a. Rusia, aflată pe poziţia 133, cu un scor de 28 de puncte, se află în continuare printre cele mai corupte ţări din lume.

Coreea de Nord şi Somalia ocupă, la egalitate, ultimul loc din clasament (174), cu doar opt puncte fiecare. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.