Acasă Politic Ilfov: Taximetristii de la Otopeni, taxati de Poliție

Ilfov: Taximetristii de la Otopeni, taxati de Poliție

DISTRIBUIȚI

115193 – 07122012 – 30 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, în doar două ore, de poliţişti, în timpul unei acţiuni de control în trafic, în zona Aeroportului Internaţional Henri Coandă, pe linia transportului rutier în regim taxi.

În noaptea de 6 spre 7 decembrie a.c., în intervalul orar 23.30 – 1.30, Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au organizat o acţiune de control în zona Aeroportului Internaţional Henri Coandă, pentru menţinerea unui climat de legalitate în domeniul transportului rutier în regim de taxi şi diminuarea numărului accidentelor de circulaţie, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române.

Astfel, poliţiştii au urmărit eliminarea pirateriei în domeniu, verificarea legalităţii activităţii taximetriştilor autorizaţi şi impunerea respectării normelor legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice. Totodată, s-a verificat starea tehnică a autovehiculelor taxi şi funcţionarea corectă a aparatelor de taxat.

În timpul acţiunii au fost verificate 67 de autovehicule, fiind constatată o infracţiune privind conducerea unui autovehicul de către o persoană având permisul de conducere suspendat şi au fost aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale. Din totalul amenzilor aplicate, 7 au fost aplicate în conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi şi 23 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice.

Acest gen de acţiuni vor continua, pentru menţinerea unui climat de legalitate în domeniu şi reducerea implicării vehiculelor de tip „taxi” în evenimente rutiere. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.