Acasă Politic Peste 120 de turisti salvati de jandarmii montani

Peste 120 de turisti salvati de jandarmii montani

DISTRIBUIȚI

115297 – 11122012 – În ultimele72 ore, jandarmii montani au intervenit pentru ajutorarea sau recuperarea şi salvarea a peste 120 de turişti, blocaţi în locaţiile unde erau cazaţi, din cauza căderilor masive de zăpadă.

             Astfel, jandarmii montani dâmboviţeni acţionează pentru ajutorarea a 50 de turişti blocaţi în cabanele din zona Padina, după ce drumurile de acces au fost blocate de zăpadă, iar cabanele au rămas fără current electric.

             Unul dintre turişti suferă de diabet şi are nevoie de insulină, dozele necesare fiind transportate la Padina de către jandarmii montani. Până în prezent starea acestuia este stabilă.

           De asemenea, luni, 10 decembrie a.c., jandarmii montani din cadrul Postului Sinaia, împreună cu reprezentanţii Salvamont, au intervenit pentru recuperarea şi salvarea a peste 80  de turişti blocaţi într-un hotel situat la Cota 1400 din Sinaia, din cauza zăpezii. Turiştii au fost transportaţi în siguranţă, de jandarmi, la telecabina de la Cota 1400. O femeie în vârstă de 58 ani a fost transportată pe targă, de la hotel, la telecabină, deoarece avea probleme de sănătate, dar nu a necesitat intervenţie medicală.

         Jandarmii montani din Sinaia au intervenit şi pentru recuperarea a trei persoane, după ce autoturismul de teren cu care se deplasau spre Cascada Sf. Ana, a rămas înzăpezit.  Jandarmii i-au ajutat să repună maşina pe carosabil. Şoferul, în vârstă de 37 ani, era din municipiul Bucureşti. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.