Acasă Politic Deutsche Welle: Eliminarea gangsterismului din presă

Deutsche Welle: Eliminarea gangsterismului din presă

DISTRIBUIȚI

116546 – 01022013 – N-are rost să ne minţim. Raportul Comisiei Europene privind MCV şi România are şi părţi mai puţin salutare, dar şi o mare virtute. Dar nu acest document, ci românii înşişi sunt cei în stare să-şi salveze democraţia.

Raportul are, înainte de orice, meritul imens de a pune, în fine, degetul pe rana sângerândă a democraţiei româneşti. Fiindcă documentul trimite la relaţia extrem de importantă dintre mass-media oligarhilor de extracţie securistă şi campaniile lor de manipulare, pe de o parte, şi, pe de alta, procesul distrugerii statului de drept românesc prin dezmembrarea justiţiei sale independente.

Deşi insuficient de clar, documentul elaborat de Comisia Europeană face salutarul efort de a înţelege unde şchioapătă mai rău democraţia românească şi deplânge, pentru prima dată, presiunile exercitate prin massmedia asupra magistraţilor, deploră hărţuirea şi intimidarea lor.

Corolarul acestei constatări e necesitatea remedierii urgente a unei situaţii intolerabile într-o democraţie autentică, în care e nevoie şi de controlul puterii printr-o presă liberă, dar şi de controlarea controlorilor, precum şi de-o justiţie ai cărei slujitori să fie puşi la adăpost de asasinatul prin intermediul calomniei, scrie Deutsche Welle.

Raportul recomandă aşadar modificarea regulilor de funcţionare a leului de mucava care este, în acest moment, CNA, în speţă o „revizuire a regulilor existente” care să protejeze instituţiile statului şi drepturile fundamentale ale persoanelor, fără să ucidă libertatea de expresie şi de opinie. 

Dar, în acest moment, politizatul CNA, dominat copios de USL, nu poate  decât să se răzbune pe o parte a opoziţiei, mai precis, pe OTV-ul lui Dan Diaconescu, nu şi să răspundă cu adevărat apelului la exercitarea unui control cât de cât riguros şi judicios al unei prese ajunse ca Chicago în epoca lui Al Capone.

Unde se practică în România gangsterismul de presă? Se ştie, chiar dacă raportul Comisiei Europene e redactat în termeni prea diplomatici, păcătuind printr-o supradoză de ambiguitate. Există însă alte instituţii şi organizaţii internaţionale cât se poate de credibile care nu s-au ascuns după deget. Între ele se numără OSCE.

Televiziunea lui Felix, cea despre care raportul OSCE referitor la alegerile parlamentare de anul trecut reliefa că a fost transformată într-un instrument politic şi s-a dedat în mod „clar manipulării politice”,  s-a căţărat, prin Dan Voiculescu, până în vârful USL. Care controlează CNA. Care, prin urmare, iese din uz, ca mecanism de control al presei şi de eliminare a gangsterismului din ea.

A cere actualului parlament, cu majoritatea sa USL-istă, să îndrepte lucrurile e ca şi cum i s-ar cere şoferului turmentat, după ce a înverzit fiola, să-şi conducă în continuare, pe serpentine, autobuzul înţesat de oameni pe care l-a mai propulsat odată în prăpastie. Ar fi nevoie urgentă ca Uniunea Europeană să se urce la volan. Să dispună, altfel zis, de mecanisme efective de combatere a derapajelor antidemocratice şi de voinţa de-a lupta.Şi ar fi fost util să se determine ca CNA să-şi respecte propriile reguli, nu să i se dea ucazuri noi.

Românii înşişi ar putea, fireşte, să contribuie, pe termen lung, la europenizarea şi civilizarea propriei prese, precum şi la salvgardarea statului de drept. De pildă, dacă nici în ruptul capului nu s-ar mai uita la posturi ca Antena 3. Devreme ce nu dispun  însă în parlament de o opoziţie realmente viguroasă, oamenii au nevoie, totuşi, pe termen scurt şi mediu şi de presiunile occidentale.  Care, pe moment, se arată din păcate jalnic de anemice. (Sursa: Deutsche Welle) – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.