Acasă Politic Bucuresti: Ministrul Vosganian explică situaţia disponibilizărilor

Bucuresti: Ministrul Vosganian explică situaţia disponibilizărilor

DISTRIBUIȚI

117334 – 28022013 – Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat joi că a stabilit cu premierul Victor Ponta retragerea de pe site-ul ministerului a proiectului de ordonanţă privind reorganizarea unor companii de stat pentru a fi rediscutat cu sindicatele, urmând ca, ulterior, proiectul să fie repus pentru dezbatere.

„Acest proiect de ordonanţă a fost inclus în programul legislativ al Guvernului. Discuţia în legătură cu acest proiect nu este neprevăzută. A fost în programul legislativ al Guvernului, comunicat încă de la înfiinţarea Ministerului Economiei, succesorul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri din 2012, şi transmis ministrului pentru relaţia cu Parlamentul. Acum câteva zile, Adrian Ciocănea (secretar de stat în ME n.r) a şi transmis Guvernului stadiul în care se află dezbaterea acestui proiect, că e în avizare internă şi a fost trimis spre consultare prealabilă la Ministerul Justiţiei şi Ministerul Muncii. Ministerul Justiţiei a şi trimis avizul favorabil în legătură cu acest proiect, chestiunile care ţin de tehnica legislativă”, a explicat Vosganian, precizand că aceia care au solicitat ca acest act normativ să fie urgentat au fost reprezentanţii sindicatelor, care au cerut prelungirea cadrului legal pentru persoanele care ar putea fi disponibilizate.

„Această ordonanţă readuce textul OUG din 2006 care va suporta modificări succesive. Ordonanţa cuprinde câteva elemente noi care ţin de legislaţia muncii şi de drepturile salariaţilor. De altfel, textul care a fost supus dezbaterii şi prezentat pe site, potrivit legii, la pagina 2, spune că se ia în considerare expirarea unui termen anterior. Acest text nu a stârnit nicio dezbatere de acest fel din 2006 până astăzi. Cei care au solicitat ca acest act normativ să fie o urgenţă au fost reprezentanţii sindicatelor. Aceştia solicită prelungirea cadrului legal pentru persoanele care ar putea fi disponibilizate. Dacă vor fi sau nu disponibilizări, vom vedea. Orice sector economic, inclusiv cel de stat, presupune angajări, dar şi disponibilizări. Statul ca angajator oferă un sistem de protecţie disponibilizărilor, este noutatea acestei OUG. Dialogul cu sindicatele a fost dus într-o atmosferă de conlucrare şi acceptare reciprocă. Acest act normativ a fost acceptat şi solicitat de către sindicate. Din perspectiva Ministerului Economiei, sperăm să nu avem pierderi de locuri de muncă. Pe unii i-a speriat conceptul de restructurare-reorganizare. Sunt puţin surprins că un act normativ care contribuie la pacea socială a devenit un act normativ care contribuie la altceva”, a spus ministrul Economiei.

Varujan Vosganian a menţionat şi faptul că Oltchim nu va intra în regimul inclus în proiectul de Ordonanţă pentru societăţile menţionate în document.

„Discuţia a fost dusă pe domeniul energiei pentru că majoritatea companiilor din anexă este în domeniul energiei. În componenţa pe care o coordonez, acest act normativ a fost făcut în aşa manieră încât să nu pierdem locuri de muncă. Oltchim va avea un alt regim decât societăţile incluse în OUG. În mod corect, primul ministru a subliniat, ieri, că este vorba despre prelungirea unor drepturi. Orice act de interpretare nu face parte din obiectivele şi viziunea Guvernului. Noi includem în acest act normativ a plăţilor compensatorii, ca garanţie în plus pentru sindicate că drepturile angajaţilor vor fi respectate. Având în vedere această dezbatere care s-a creat şi ca orice act normativ să fie bine înţeles, vom avea o nouă discuţie cu sindicatele care să se încheie cu un comunicat adresat opiniei publice, astfel încât să nu existe niciun dubiu în legătură cu aşteptările pe marginea acestei ordonanţe. De comun acord cu primul ministru, am decis să retragem de pe site-ul Ministerului Economiei proiectul şi să-l repunem în discuţie cu sindicatele”, a subliniat Varujan Vosganian. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.