Acasă Politic Bucuresti: Teatru cu actori-puscariasi la Palatul Copiilor

Bucuresti: Teatru cu actori-puscariasi la Palatul Copiilor

DISTRIBUIȚI

117025 – 18022013 – Penitenciarul Rahova va prezenta, pe 18 februarie a. c., la Palatul Copiilor din Bucureşti, piesa de teatru „Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Ken Kesey.

Evenimentul este organizat de către Serviciul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială, Serviciul Aplicare Regim Penitenciar,  în colaborare cu Asociaţia cultural – artistică „Macaia”, coordonatorul principal fiind Iulian Gliţă (actor) şi Ingrid Anamaria Bonta (regizor). La eveniment vor participa reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, conducerea Penitenciarului Bucureşti Rahova, iar actorii trupei de teatru sunt persoane private de libertate aflate în custodia unităţii noastre.

            Piesa a fost prezentată pe scena Teatrului Nottara la sfârşitul anului trecut, în cadrul Festivalului Multiart, destinat educaţiei prin artă a persoanelor private de libertate, a fost intens mediatizată şi a captat interesul publicului .

De asemenea, evenimentul are şi un scop caritabil,  fondurile astfel obţinute vor fi distribuite către un caz social special, cu ajutorul Fundaţiei „Mereu Aproape”. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.