Acasă Politic Ilfov: Tone de deseuri metalice, oprite la Cernica

Ilfov: Tone de deseuri metalice, oprite la Cernica

DISTRIBUIȚI

116707 – 07022013 – Ca urmare a numeroaselor sesizări primite de GNM referitoare la excavările de teren, în scopul sustragerii de deşeuri metalice, care au loc în zona fostei tabere Cernica, situată pe Şoseaua de Centură, în Comuna Cernica din judeţul Ilfov, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) din cadrul Comisariatului Judeţean Ilfov au organizat o acţiune de control în zona menţionată.

Zona a fost monitorizată timp de 6 luni, răstimp în care, cu ocazia verificărilor efectuate în perioada 1- 5 februarie 2013, s-a constatat că un grup de 30-50 de persoane desfăşoară în zonă activităţi neautorizate de colectare a deşeurilor metalice rezultate în urma demolării unor obiective industriale, prin decopertarea terenului şi efectuarea de excavări la 6-8 m adâncime.

În urma investigaţiilor efectuate şi a supravegherii zonei, în data de 5 februarie 2013, în jurul orei 20.00, comisarii GNM, împreună cu poliţişti din Pantelimon şi cu reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean Ilfov, au oprit o autoutilitară de 40 t care transporta deşeuri metalice colectate din incinta fostei tabere Cernica, la ieşirea de pe amplasament.

Ca urmare a verificării documentelor care însoţeau transportul, s-a constatat că formularul de încărcare-descărcare era incomplet, nefiind precizate codul deşeului, locul de încărcare, locul de descărcare precum şi licenţa de transport. De asemenea, nu au putut fi prezentate actele de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului deţinute de generatorul deşeurilor.

           Deşeurile metalice au fost preluate în custodie a de către Remat Ilfov.

În cazul în care se va constata că transportatorul nu deţine autorizaţie de mediu, acesta va fi sancţionat cu amendă cuprinsă între 30.000 – 60.000 lei. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.