Acasă Politic Bruxelles: Daciana Sarbu cere recompense pentru agricultori

Bruxelles: Daciana Sarbu cere recompense pentru agricultori

DISTRIBUIȚI

117448 – 05032013  –   Practicile agricole sustenabile, precum agricultura ecologica, ar trebui sprijinite mai mult, iar lanturile scurte de aprovizionare ar trebui incurajate, deoarece aduc beneficii pentru comunitatile locale, pentru consumatori si pentru micii producatori, dar si pentru mediul inconjurator, a declarat europarlamentarul PSD Daciana Sarbu, luni, la Bruxelles.

Daciana Sarbu, membra in Comisia de Agricultura si Dezvoltare Rurala (AGRI) din Parlamentul European (PE) a prezentat, in calitate de raportoare de aviz, opinia acestei comisii cu privire la Programul general de actiune pentru mediu al UE pana in 2020 – „O viata buna, in limitele planetei noastre”.

Cele trei masuri de mediu propuse de Comisia Europeana in noul pachet legislativ si votate in Comisia AGRI, respectiv diversificarea culturilor, stabilirea zonei de interes ecologic si pajistile permanente, sunt o garantie ca agricultura europeana face eforturi sa devina o agricultura mai sustenabila, insa este important ca producatorii sa fie mai bine sprijiniti, a subliniat eurodeputatul.

„Noua Politica Agricola Comuna trebuie sa recompenseze corespunzator agricultorii pentru beneficiile publice oferite”, susţine Daciana Sârbu..

Ea a indicat in mesajul sau si doua categorii de producatori care ar trebui sa primeasca mai multa sustinere, datorita avantajelor pe care activitatea lor le aduce atat consumatorilor, cat si mediului: micii femieri si fermierii bio.

„Subliniez ca practicile agricole sustenabile, precum agricultura ecologica, ar trebui sprijinite mai mult, datorita impactului redus asupra mediului, pe langa avantajele evidente legate de sanatatea consumatorilor. De asemenea, ar trebui incurajate lanturile scurte de aprovizionare, care inseamna nu numai protectie sporita a mediului, ci si beneficii considerabile pentru consumatori, care se pot bucura astfel de alimente de inalta calitate produse local, precum si suport pentru micii producatori, o resursa esentiala a agriculturii europene”, a sustinut Daciana Sarbu in Comisia AGRI.

Eurodeputatul a semnalat, de asemenea, necesitatea interzicerii pesticidelor cu efecte nocive asupra coloniilor de albine, dat fiind rolul extrem de important pentru agricultura al acestora.

Sectorul agricol se confrunta cu o serie de provocari, cum ar fi cresterea cererii de alimente la nivel mondial, resursele naturale limitate, dar si efectele – resimtite din ce in ce mai puternic – ale incalzirii globale. Conform Agentiei Europene de Mediu, acest sector este responsabil de aproximativ 9,5% din emisiile de carbon inregistrate in Europa. Dar, in acelasi timp, agricultura si padurile joaca un rol extrem de important in combaterea efectelor schimbarilor climatice, contribuind la stocarea carbonului sau la mentinerea biodiversitatii, in cazul agriculturii durabile.

Comisia Europeana intentioneaza sa introduca, pentru perioada 2013-2020, cel de-al saptelea program de actiune pentru mediu. Noul program urmareste ca toate obiectivele existente din acest domeniu sa fie abordate intr-un cadru comun, sprijinind tranzitia catre o economie eficienta din punctul de vedere al utilizarii resurselor si cu emisii reduse de carbon, care sa sporeasca si sa protejeze capitalul natural si totodata sa contribuie la mentinerea sanatatii populatiei. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.