Acasă Politic Bucuresti: Fenechiu demisioneaza daca si Basescu face la fel

Bucuresti: Fenechiu demisioneaza daca si Basescu face la fel

DISTRIBUIȚI

118157 – 01042013 – Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, sustine ca presedintele Traian Basescu este un om fara principii care a trecut cu vederea multe ilegalitati.

Fenechiu adauga ca isi da demisia imediat, daca si seful statului va face acelasi lucru.

„Imi dau demisia chiar acum, daca isi va da si Basescu demisia odata cu mine”, a spus Fenechiu, duminica seara, la RTV.

In plus, el a facut numeroase atacuri la adresa presedintelui tarii.

„Basescu are o problema personala cu mine, el a demis multi ministrii liberali si ar face asta cu mine chiar si in aceasta noapte. Ca sa ai o discutie principiala, trebuie sa ai principii, iar el nu are asa ceva. Nu m-a interesat ce are cu mine, nu m-am gandit la asa ceva, insa eu am gasit cateva musuroaie acolo”, a spus Relu Fenechiu.

„Eu am spus ca am gasit o serie intreaga de ilegalitati majore, nu ca sunt facute sau nu cu avizul lui Basescu. Avem toti banii pe care trebuia sa-i cheltuim la Programul Operational Sectorial ori cheltuiti prost, ori necheltuiti si suntem in situatia in care nu avem aproape nicio companie performanta. Am descoperit lipsuri mari. Basescu a inchis ochii la multe dintre ele”, a acuzat Fenechiu. El a dat exemplu situatia de la Metrorex, unde au fost incheiate contracte de sute de milioane de lei anual, pentru consultanta, data unei societati, Metroul SA, care este apropiata de democrat-liberalul Gheorghe Udriste, care este chiar directorul Metrorex. „In plus, cum va explicati ca CFR Marfa nu a castigat niciun contract, iar in jumatate de luna de management privat am obtinut deja doua? Au existat intelegeri cu competitorii sa piarda in favoarea lor. E cea mai competitiva societate de transport, dar are datorii uriase, de-aia o privatizam. Eu consider ca trebuie sa fiu manager la minister, nu justitiar”, a declarat ministrul Transporturilor. El a mai precizat ca niciunul dintre cei care conteaza pentru el nu i-a cerut demisia, ci doar Basescu si aliatii sai. „Am discutat cu Antonescu si Ponta despre aceasta situatie si mi-au spus foarte clar sa-mi fac treaba si ca voi avea probleme doar daca nu imi voi face treaba la minister. Daca s-ar pune problema sa se puna presiune de la Bruxelles, de la Comisia Europeana sa imi dau demisia, va dati seama ca nu ma tin cu dintii de scaunul asta”, a subliniat Relu Fenechiu. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.