Acasă Politic Bucuresti: Primul semn clar că USL se destramă

Bucuresti: Primul semn clar că USL se destramă

DISTRIBUIȚI

117772 – 18032013 – PSD şi PNL vor candida pe liste separate la alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor. Decizia nu este una neaparat internă a USL. Este mai mult una impusă de afară şi care pe unii i-a făcut fericiţi, în timp pe pe unii i-a pus în alertă. În timp ce social-democraţii radiază gândindu-se la numărul mare de europarlamentari pe care îi va trimite la Bruxelles, liberalii se gândesc cu frică la maşina electorală a PSD care va mătura tot şi îşi propun cel puţin un europarlamentar în plus faţă de ce au acum, potrivit Pesurse.ro.

Ambele partide au întrebat la şefiile grupurior politice din care fac parte de la Bruxelles dacă e în regulă să se meargă la alegerile europarlamentare pe o listă comună. În timp ce Grupul ALDE (din care face parte PNL) a lăsat să se înţeleagă că soluţia ne e rea deloc, cei de la Grupul SD nici nu au stat la discuţii şi au exclus orice cartel electoral chiar şi în condiţiile unei alianţe politice.

Cei mai afectaţi sunt cei de la PNL. Mulţi liberali speră să se meargă pe listă comună pentru a risipi din potenţialul de rupere a USL. Sunt dispuşi să accepte supremaţia masivă a PSD pentru asta, numai să nu se ajungă la o luptă: „E foarte periculos să se meargă pe liste separate pentru că e puţin probabil ca după ce ne batem şi ne înjurăm la europarlamentare în primăvară, peste câteva luni să facem campanie comună la prezidenţiale”, a declarat unul din cei mai importanţi vicepreşedinţi ai PNL.

„Putem accepta şi un procent de 70 la 30 numai să mergem împreună! Numai că din câte înţeleg lucrurile sunt cam clare şi vom merge separat şi Dumnezeu ştie ce se va întâmpla după”, a mai spus vicepreşedintele PNL.

Scenariul prost pare să se adeverească atunci cînd vorbeşti cu responsabili social-democraţi: „Este evident că după europarlamentare liberalii vor trebui să lase ciocul mic. Să zică bogdaproste dacă nu le vom cere să renegociem componenţa din punct de vedere politic a Guvernului”, susţine un senator PSD.

Prin piaţa politică sunt destui care susţin că alegerile europarlamentare vor fi scânteia care va duce la ruperea USL şi ajungerea la startul prezidenţialelor cu candidaţi separaţi. Alţii spun că va fi un moment de cumpănă serios, dar că USL va rezista până după prezidenţialele din iarna lui 2014.

Viitorul scrutin europarlamentar ar putea avea loc în perioada 22-25 mai 2014, conform unei propuneri aprobate marţi de reprezentanţii celor 27 de state membre UE. Până acum, scrutinul era programat în intervalul 5 – 8 iunie 2014.

Ambasadorii celor 27 de state membre au ales să avanseze data alegerilor pentru a „asigura condiţii optime scrutinului şi a consolida legitimitatea Parlamentului European”, se arată într-un comunicat al Uniunii Europene. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.