Acasă Politic Bucuresti: Revoluţionarii cer demisia lui Ponta

Bucuresti: Revoluţionarii cer demisia lui Ponta

DISTRIBUIȚI

117782 – 18032013 – Sute de revolutionari au blocat, luni, circulatia pe Bulevardul Iancu de Hunedoara, langa sediul Guvernului, nemultumiti ca mii de certificate de revolutionar vor fi retrase.

Protestatarii au cerut abrogarea deciziei Secretariatului de Stat pentru Problemele Revolutionarilor (SSPR) de a anula 2.773 certificate de revolutionar, considerate a fi acordate injust. Revolutionarii spun ca sunt gata sa organizeze si alte miscari de strada daca nu li se vor satisface cererile.

Actiunea a fost organizata de Sindicatul Revolutionarilor din Decembrie 1989, fiind autorizata sa se desfasoare intre orele 10.00 si 16.00.

Gheorghe Turcu de la Sindicatul Revolutionarilor a aratat ca in conditiile in care revolutionarii nu-l pot da in judecata pe prim-ministru in numele Asociatiei, il vor actiona in instanta in mod individual. „Il dam individual in judecata. Va avea 17.000 de procese”, a spus Gheorghe Turcu, referindu-se la Victor Ponta.

Participantii la protest au cerut demisia premierului Ponta si au scandat „Bulgaria!”, „Grecia!”, dar si celebrul slogan „Unica solutie inc-o revolutie!”.

Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor din Decembrie 1989 si Comisia constituita in temeiul art. 49 din H.G. nr. 1412/2004, cu completarile si modificarile ulterioare, au analizat situatia certificatelor persoanelor apartinand unor categorii care nu se regasesc in prevederile legale privind preschimbarea titlurilor atribuite in temeiul Legii nr.42/1990 si ale Legii nr.341/2004

Este vorba despre categoria certificatelor preschimbate fara temei legal pe Legea nr.42/1990. In aceasta situatie se afla un numar de 422 de persoane din cadrul M.Ap.N, 258 de persoane din cadrul MAI si 15 persoane din cadrul SRI. 

O a doua categorie este cea a certificatelor preschimbate persoanelor care la data limita stabilita de lege (25.12.1989) erau minori in varsta de pana la 14 ani si care, conform legii, nu au discernamant. Numarul total al acestor persoane este de 107, ale caror certificate vor fi propuse spre anulare.

Alte certificate anulate sunt din categoria persoanelor in ale caror dosare nu se regasesc documentele prevazute de art.10 alin.(3) si alin.(4) din H.G. 1412/2004 cu completarile si modificarile ulterioare. Numarul total al certificatelor propuse pentru anulare este de 1.884.

O ultima categorie este cea a certificatelor preschimbate persoanelor carora, prin sentinta definitiva si irevocabila, le-a fost confirmat statutul de colaborator sau lucrator al fostei Securitati. Numarul total al acestor persoane este pana in momentul de fata de 87, ale caror certificate vor fi propuse spre anulare. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.