Acasă Politic Bucuresti: România susţine parcursul european al Bosniei-Herţegovia

Bucuresti: România susţine parcursul european al Bosniei-Herţegovia

DISTRIBUIȚI

117657 – 12032013 – Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a avut, marţi, o întrevedere cu ambasadorul Bosniei şi Herţegovinei în România, Dusko Kovacevic.

În cadrul discuţiilor au fost abordate aspecte privind stadiul proiectelor de cooperare bilaterală, cei doi oficiali apreciind că relaţiile dintre cele două ţări deţin un potenţial semnificativ de dezvoltare, potrivit unui comunicat remis PROMPT MEDIA.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat evoluţiile înregistrate în ultimii ani, care constituie premise pozitive pentru dinamizarea relaţiilor bilaterale, precum şi la nivelul conlucrării între România şi Bosnia şi Herţegovina în cadrul organizaţiilor şi formatelor de cooperare regională.

Totodată, Valeriu Zgonea a exprimat disponibilitatea părţii române de a oferi experienţa europeană asimilată şi a evidenţiat necesitatea abordării dialogului bilateral într-o notă mult mai pragmatică, cu accent pe dinamizarea relaţiilor economice, precum şi a dimensiunii parlamentare. În acest context, preşedintele Camerei Deputaţilor a prezentat modelul românesc de reprezentare a minorităţilor în Parlament şi a oferit sprijin pentru transferul de expertiză în domeniu.

„Procesele de consolidare a dialogului politic, precum şi a cooperării la nivel sectorial vor continua. România susţine parcursul european şi euro-atlantic al Bosniei şi Herţegovinei, alături de celelalte state din regiunea Balcanilor de Vest”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor.

La rândul său, ambasadorul Bosniei şi Herţegovinei în România a apreciat susţinerea pe care România a acordat-o ţării sale pentru liberalizarea regimului de vize cu UE, respectiv în procesul de integrare europeană şi euro-atlantică, exprimându-şi interesul pentru investiţiile româneşti în Bosnia şi colaborarea în diverse domenii. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.