Acasă Politic București: Sorin Oprescu a pierdut stima deputatului Știrbu

București: Sorin Oprescu a pierdut stima deputatului Știrbu

DISTRIBUIȚI

 122370– 05092013 – Președintele Comisiei de Cultură, arte și mijloace de informare în masă din Camera Deputaților, deputat PNL Gigel Știrbu îl salută, ”fără respect”, pe primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Deputatul Știrbu consideră că Sorin Oprescu are mîinile pătate cu sângele copilului care a fost sfâșiat de câini zilele trecute. ”Lăsați fariseismul și limbajul flegmatic care vă caracterizează și făceți-vă treaba pentru care ați fost votat. Un milion de camere de luat vederi nu fac cât o scuză sinceră pentru părinții acelui copil!”, se arată într-un comunicat de presă al deputatului.

Acesta îl acuză pe primarul general că se folosește de suferința oamenilor, se cațără pe durerea lor (…) și aruncă pisica în curtea Guvernului sau a Parlamentului cu găsirea soluției în privința câinilor fără stăpân, pentru a crea iluzia bucureștenilor că lucrează.

”Dl. Sorin Oprescu are la dispoziția sa cel mai mare buget al României și are o largă majoritate în Consiliul General al municipiului București; astfel, cele două instrumente pot fi utilizate în folosul bucureștenilor care l-au votat cu mare încredere și care au așteptări pe măsură”, mai scrie deputatul liberal. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.