Acasă Politic Cehia: Procurorii cehi verifică subvenţiile pentru energia solară

Cehia: Procurorii cehi verifică subvenţiile pentru energia solară

DISTRIBUIȚI

122298 – 03092013 – Parchetul General al Cehiei se pregăteşte să verifice primele cazuri de licenţe de exploatare a centralelor fotovoltaice, acordate chiar înainte de reducerea drastică a preţului de răscumpărare a energiei electrice solare, la sfârşitul anului 2010, chiar dacă aceste instalaţii nu erau încă operaţionale, relatează Hospodářské noviny.

Licenţele dau dreptul la subvenţii estimate la 80 de miliarde de coroane (peste 3 miliarde de euro) pe o perioadă de douăzeci de ani, pentru cele aproximativ douăzeci de centrale care fac obiectul primelor anchetate. Există suspiciuni că unii investitori din acest sector au crescut artificial performanţele centralelor lor, afişând productivităţi comparabile cu cele ale centralelor din California, care beneficiază de o expunere solară mult mai mare decât cea a Republicii Cehe.

Sursa citată reaminteste că, în timpul “boom-ului solar” din perioada 2009-2010, numărul centralelor fotovoltaice s-a mărit de nouă ori, ajungând la 25.127 de instalaţii.

Potrivit unor analize de presă din anii precedenți, piaţa cehă a energiei fotovoltaice este în plină dezvoltare, fiind alimentată de subvenţii publice consistente. Oportunitatea a fost speculată de investitori din întreaga lume, în special din Israel, Germania şi Statele Unite, dar și Franța, al cărui guvern a avut o politică de sprijinire directă a acestor afaceri, neglijând însă aspectul ecologic, scrie Mladá Fronta DNES.

În faţa multiplicării investiţiilor speculative, guvernul a decis să reducă preţul la care companiile electrice sunt obligate să cumpere energia pentru particulari şi producători – mai mult decât dublul preţului la care energia electrică este facturată clienţilor. Dar amendamentul care prevede această reducere nefiind încă aprobat, energia solară cehă devine astăzi una dintre cele mai avantajoase din Europa. Şi asta chiar dacă ţinem seama de faptul că panourile fotovoltaice cehe sunt mai puţin performante decât omoloagele lor spaniole sau cele din sudul Franţei, din cauza radiaţiilor solare mai slabe. Dar precum Franţa, Germania şi Spania intenţionează să reducă foarte curând preţul de cumpărare al energiei solare, piaţa cehă ar trebui să continue să fie foarte avantajoasă. În general întreprinderile cehe asigură construcţia centralelor fotovoltaice. Managerii lor nu sunt ecologişti, ci finanţişti :
Eu nu pretind că suntem ghidaţi de interese legate de mediu. Noi suntem înainte de orice investitori şi ceea ce ne interesează sunt doar cifrele„, recunoaşte Ondřej Valníček, de la societatea Solar Global. Astfel stând lucrurile, sensibilitatea guvernelor faţă de mediu este bineînţeles importantă pentru afaceri, deoarece aceasta este prin ea însăşi o garanţie, cel puţin în ziua de astăzi, când statele continuă să susţină energiile regenerabile. Afacerea fotovoltaică a devenit o imensă sursă de locuri de muncă în Republica Cehă. Cehia este unul dintre cei mai importanţi furnizori de tehnologie solară din lume. În 2010, aproape 2.000 de persoane lucrau în societăţi specializate în asamblarea de panouri fotovoltaice. Sectorul cercetării şi dezvoltării dădea de lucru la aproape 100 de persoane, iar cel al societăţilor de distribuţie la aproape 400 de persoane. În total, se estimează că aproape 4000 de persoane, din toată ţara, lucrează în sectorul energiei solare.

Evoluţia acuală a energiei fotovoltaice este absurdă„, a afirmat Jiří Květoň, preşedintele Asociaţiei Cehe pentru energia fotovoltaică. Acesta face referire la marile centrale, capabile de a genera beneficii anuale estimate la câteva milioane de coroane, din care o parte provin din fonduri publice, şi care nu au absolut nimic de a face cu grija primară de conservare a mediului. Fără a mai vorbi de faptul că o parte din aceste centrale sunt instalate pe vechi câmpuri sau în mici oraşe pe care au ambiţia de a le transforma în „centre industriale„, pentru a le revinde mai apoi investitorilor care doresc să instaleze panouri solare. Acestea nu îi interesează doar pe speculanti : hoţii au căpătat o pasiune pentru panouri, pe care le demontează de pe acoperişurile caselor, iar uneor atacă chiar şi centralele fotovoltaice. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.