Acasă Politic Luxemburg: Miniștrii Mediului din UE dezbat regulile privind transferurile de deșeuri

Luxemburg: Miniștrii Mediului din UE dezbat regulile privind transferurile de deșeuri

DISTRIBUIȚI

123392 – 14102013 – Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, participă luni la reuniunea Consiliului de Mediu al Uniunii Europene, care se desfăşoară la Luxemburg şi reuneşte miniştri ai Mediului din statele membre.În cadrul acestei reuniuni, în prima parte a zilei, Președinția lituaniană a UE va

organiza un schimb de opinii asupra propunerii de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 privind transferurile de deșeuri și va supune adoptării concluziile Consiliului referitoare la pregătirea celei de a 19-a Conferinţe a Părţilor (COP 19) la Convenţia ONU privind schimbările climatice (Varşovia, 11-22 noiembrie a.c.), potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului.

În sesiunea de după-amiază se va supune analizei forma finală a textului Regulamentului privind emisiile de CO2 de la autoturisme, în perspectiva încheierii unui acord.

În marja reuniunii acestui Consiliu, va fi organizat și un dejun de lucru, în cadrul căruia miniştrii sunt invitaţi să se angajeze într-o discuţie informală pe baza comunicării Comisiei Europene “Green Infrastructure – Enhancing Europe’s Natural Capital”. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.