Acasă Politic Valcea: Sindicalistii de la Oltchim vor relua protestele

Valcea: Sindicalistii de la Oltchim vor relua protestele

DISTRIBUIȚI

123301 – 09102013 – Sindicalistii de la Oltchim Ramnicu Valcea au anuntat ca vor relua protestele incepand de saptamana viitoare. Oamenii sunt nemultumiti ca nu primesc banii promisi si ca a fost scoasa la vanzare singura sectie profitabila a combinatului, cea de PVC, potrivit TVR.

            Sindicalistii considera ca vanzarea sectiei de PVC nu este o masura care sa duca la redresarea crizei in care se afla societatea. Astfel, oamenii se vor aduna din nou in fata combinatului incepand cu saptamana viitoare.

            Fostul ministru al Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, marti, in cadrul unei conferinte de presa, ca incepand cu joi, 10 octombrie, vor fi demarate negocierile pentru vanzarea combinatului. El a precizat ca, in luna august, Oltchim a avut pierderi de 700.000 de euro, iar in septembrie combinatul este aproape de echilibru.

            „Ieri (luni – n. r.), dupa ce mi-am anuntat demisia de onoare, am avut o discutie cu administratorii judiciari de la Oltchim, cu care am convenit sa inceapa deja negocierile. Sunt cateva companii importante, din spatiul ex-sovietic, din Turcia, din Israel si din Romania, cu care vor incepe negocierile pentru privatizarea Oltchim”, a declarat ministrul care a demisionat marti din guvern. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.