Acasă Politic Bucureşti: Director general din Ministerul Finanţelor, în incompatibilitate

Bucureşti: Director general din Ministerul Finanţelor, în incompatibilitate

DISTRIBUIȚI

124504 – 28112013 – Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul lui Marcel Ghiţă, director general în cadrul Ministerului Finanțelor Publice – Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern, întrucât, în perioada exercitării funcției publice de conducere

de director general, a desfășurat, în calitate de formator, activități remunerate în domenii de activitate din sectorul privat, în baza unor contracte de prestări servicii care sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcționar public, potrivit fișei postului.

În urma evaluări, a rezultat că Marcel Ghiţă prestat servicii pe baza unor contracte încheiate cu societăți comerciale care organizează cursuri de formare profesională, respectiv S.C. K.S.C. Training Ploiești S.R.L. și S.C. Cadet Training S.R.L., societăți comerciale care nu pot fi asimilate unităților de învățământ prevăzute de Legea nr. 1/2011 (Legea educației naționale).

Astfel, acesta a încălcat dispozițiile Legii nr. 161/2003, potrivit cărora „funcţionarii publici[…] pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici […] pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public […] potrivit fişei postului”. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.