124976 – 18122013 – Uzina Constructoare de Mașini Reșița SA, unitate total integrată, fostă societate de top în domeniul cercetării, proiectării, fabricației și punerii în funcțiune de echipamente hidroenergetice, cu un parc tehnologic imens (mașini unelte, utilaje, hale etc.), cu cca. 3.500 angajați, lider pe piața internă
și cu prezențe importante pe piețele externe (Turcia, India), a ajuns o epavă. După câteva parteneriate cu firme de top la nivel mondial (General Electric, MAN, Voith Siemens, ALSTOM, Va-Tech, ABB), în acest an a început privatizare societății.
Investitorul strategic, nimeni altul decât celebrul Nicolae Buzăianu, cunoscut din afacerile băieților deștepți din energie. Deși privatizarea trebuia să aducă o restructurare serioasă a companiei, situația este cu totul alta în ziua de azi: compania a fost spoliată, ajungând într-o stare jalmică.
În 2013, UCM Reșița SA a intrat în insolvență, ceea ce a dus la pierderea piețelor externe și a unei bune părți utilaje, care au fost vândute la fier vechi. Din august, cei aproximativ 1.400 de angajați care mai rămăseseră, au intrat în șomaj tehnic, iar perspectivele nu sunt deloc roz. Calea spre insolvență a fost ”netezită” de două personaje celebre, Adrian Chebuțiu și Adrian Preda, sfătuiți de Buzăianu.
Prin Memorandumul privind continuarea activității de producere de echipamente hidroenergetice românești, governul propune în luna august două variante care permiteau continuarea activității UCM Reșița SA. Mai mult, în luna octombrie Guvernul a aprobat o ordonanță prin care datoriile UCM Reșița către ANAF au fost preluate de Autoritatea de Administrare a Activelor Statului.
O primă întrebare ce se naște este: de ce nu a reușit investitorul în perioada post privatizare să rezolve problemele UCMR, să profitabilizeze societatea și să optimizeze activitățile acesteia? Pentru că scopurile lui Buzăianu au fost altele, obținerea rapidă de lichidități, nicidecum investițiile. Acesta a fost și motivul pentru care la UCMR a fost adus Adrian Chebuțiu, omul său de încredere din Energy Holding, deși afacerile derulate p piața energiei nu îl recomandau și pentru managementul unei societăți cu o asctivitate ca a companiei reșițene. Chebuțiu s-a bazat pe împrumuturile acționarului majoritar, care acopereau salariile și plățile de strictă necesitate, și a devalizat la maxim toate fluxurile financiare rezultate ca urmare a contractelor derulate de UCMR. În 2004, Chebuțiu a înființat în Timișoara AC Management SRL, cu care UCMR a încheiat un contract de consultanță și management. O parte din personalul de la AC Management avea funcți și plătită de UCMR, deși erau doar consultanți. Pentru că din aprovizionarea societății se puteau face bani buni, a înființat și UCM Trading, ulterior Velocity, societate ce asamblează biciclete. Și-a adus firma de casă Eurostructur din Timișoara (actualmente în insolvență) și a încheiat un contract de peste un milion de euro pentru reabilitarea unei clădiri de pe platforma Mociur, tot pe banii UCMR, și mai târziu un alt contract de peste jumătate de milion de euro de ecologizare a unei suprafețe de teren pe aceeași platformă, pe banii unei noi firme desprinse din UCMR – UCM Turnate (firmă în insolvență).
Clădirea reabilitată a fost pusă la dispoziția unei firme înființate de Chebuțiu cu un prieten al său din serviciile secrete ruse, Boris Golovin, firma ROBUS (firmă în faliment).
Apoi a văzut că există o arhivă cu documentația tuturor hidrocentralelor realizate în România și a înființat o nouă firmă Hydro Engineering, la care inițial UCMR era acționar majoritar. După 3 ani a devenit proprietarul acesteia.
A văzut că se consumă energie electrică așa că a mai înființat o firmă UCM Energy, pe care a impus-o ca unic furnizor și distribuitor de energie electrică pentru UCMR și celelalte firmulițe desprinse din aceasta.
A observat că UCMR deține active de valoare mare așa că a gândit o nouă inginerie financiară: a înființat firme noi având ca acționar inițial UCMR, cărora le-a transferat active din patrimoniu UCMR (în chirie). Firmulițele se împrumutau la bănci și plăteau cu activele UCMR. Când numerarul a intrat în conturile UCMR, ca director general a dispus să fie plătite firmele sale (AC Management, Eurostructur, KMOBIL etc.) sau să suplimenteze unele contracte de servicii prin aceste firme pentru a încasa respectivii bani. Toate aceste lucruri au fost semnate cu mâna lui Adrian Preda.
A mai simțit o mină de aur, culmea în fierul vechi. Indiferent de faptul că utilajele erau funcționale, că unele active nu puteau fi dezafectate (conform contractului de privatizare), le-au tăiat și vândut la fier vechi. Astfel milioane de tone s-au transformat în bani grei ce s-au scurs în Elveția, Franța, Cipru.
A inițiat cu succes compensări în lanț reușind performanța de a prelua, din patrimoniul UCMR active de milioane de euro (Vila Renk, Debarcader Văliug) prin compensarea cu prestații de servicii (a căror plată, ca președinte director general în funcție al UCMR, nu a aprobat-o voit timp îndelungat tocmai pentru a se aduna penalități), unele din acestea chiar fictive (așa zise servicii de consultanță în management fără finalitate concretă). A folosit capacitățile UCMR pentru a realiza produse pentru firmulițele personale (Eurometal, Saero, UCM Hydro etc.) la prețuri impuse (indiferent de faptul că acestea erau sub costurile de producție ale UCMR), producție valorificată ulterior la profituri imense. Muncitorii au fost primii care au observat anomalia (aceștia erau uimiți de faptul că, deși aveau de lucru în trei schimburi, conducerea se văita că nu sunt bani, nu există resurse financiare pentru plata furnizorilor și asigurarea de materii prime sau îmbunătățirea condițiilor de muncă), dar nimeni nu i-a băgat în seamă, conducerea UCMR, în conferințele de presă periodice tratând reclamațiile ca pretenții sindicale exagerate, rău voitoare.
Chebuțiu și Preda au mai observat și faptul că fluxurile de numerar, împrumuturile bancare și jongleriile cu TVA le pot aduce venituri. Rețeau celor peste 17 societăți comerciale a reușit să obțină sume imense prin aplicarea unor decontări de TVA pe prestații între acestea și, văzând că nimeni nu se prinde, s-au aruncat la celebrul contract cu motoarele navale.
Totuși, cum au ajuns banii la Buzăianu?
Prin UCM Energy, firmă ce compensa în energie contracte ale UCMR cu Hidroelectrica prin intermediul Energy Holding. Prin celebra firmă Ensight, ce a oferit consultanță substanțială UCMR-ului în IT. Prin asigurarea plății comisionului lui Traian Oprea (fostul director general al Hidroelectrica, acum urmărit penal) pentru contractele cu Energy Holding, plătind, cu regularitate, servicii, către o firmă administrată de fiul lui Oprea… un alt rezident în Elveția.
O altă metodă aplicată de Chebuțiu a fost acceptarea unor împrumuturi de la INET AG Elveția, care niciodată nu a demonstrat proveniența fondurilor (fiind o societate a cărei singură afacere era cea de la Reșița, fără un capital social major – deci cu o rată scăzută de a accesa fonduri financiare legale, de la bănci), în fapt bani negri (probabil de la diverse fonduri private, de genul Societe Bancare Privee – vechi prieteni ai lui Buzăianu) pentru a căror plasare, elvețianul Buzăianu încasa comisioane importante (literatura de specialitate menționează că în circuitele de spălare de bani din Europa de Est, rata de reușită de 30% este una ridicată (dintr-un milion de euro, bani negri, se returnează 300.000 euro curați). Legătura dintre cei doi s-a ținut prin vizitele periodice ale lui Chebuțiu în Elveția, Anglia și Cipru, sau, pentru anu da de bănuit, cu prilejul meciurilor de handbal ale echipei reșițene UCM Reșița. Nu este exclus să fi apelat și la aeronavele firmei de taxi aerian din Elveția, Sonnig SA Geneva, despre care Academia Cațavencu relata acum câțiva ani că ar fi efectuat zboruri cu actualul primar al Bucureștiului… Poate că a beneficiat de servicii de pilotaj din partea pilotului lui Buzăianu, un anume Ricardo (un așazis performer care a reușit un zbor în jurul lumii în anii trecuți, sponsorizat de Buzăianu și una din firmele lui din Elveția, Selectra AG)?
Cine l-a sprijinit pe Chebuțiu în afara locotenentului Preda?
O echipă puternică de consultanți elvețieni de renume anonim, specializați în falimentări: Patrick Salathe, plătit pe baza unui contract de consultanță între UCMR și INET AG, fost angajat al Va Tech (concurentă pe piața hidro cu UCMR), Urs Whutrich, personaj din alpii elvețieni, bineînțeles fost lucrător la Va Tech și apropiat lui Buzăianu care, nereușind să promoveze turismul în locurile natale, a fost atras de oportunitățile din România. Acesta a pozat în om serios, nu a „suportat” prea mult „mizeria și sălbăticia” din capitalismul românesc și, bineînțeles cu buzunarele pline și viitorul asigurat tuturor generațiilor ce îl vor urma, s-a întors la patria mamă Elveția pozând în continuare în om serios și profesionist… Totuși noua sa firmă, Grimsel Hydro Elveția, este singurul sponsor al manifestării organizate de Chebuțiu la Reșița, Think Hydro 2013, posibil la ordinul lui Buzăianu, ținând cont de perioada grea pe care o traversează Adrian Chebuțiu.
Revenind la măsura urmărită de Memorandumul aprobat de guvern, acționarul majoritar al uzinei, Nicolae Buzăianu, răsuflă ușurat deoarece în eventualitatea preluării de către stat a datoriilor și conversiei acestora în acțiuni, va câștiga de două ori. Un prim câștig este că va fi scutit de plata datoriilor și va rămâne cu o participare de cca. 10% într-o societate curată și cu potențial, iar cel de-al doilea că nu va răspunde pentru nerespectarea contractului de privatizare, respectiv a planului de restructurare asumat în momentul solicitării ajutorului de stat. Toate aceste avantaje se adaugă la beneficiile pe care le-a avut în intervalul 2004-2010.
În timp ce reprezentanții guvernului caută soluții pentru salvarea UCMR, foștii manageri ai uzinei, Chebuțiu și Preda se relaxează și obțin profituri frumușele din firmele create cu activele sustrase din UCM Reșița. Fostul debarcader al uzinei, transformat cu ajutorul unor fonduri off-shore (Cipru), într-o locație exclusivistă, a beneficiat de un aflux de clienți pe tot parcursul sezonului, iar fabrica de biciclete, care își desfășoară activitatea într-o hală aparținând UCM Reșița, are profituri în creștere de la an la an, dacă este să ne luăm după datele Ministerului de Finanțe. Nestingheriți, aceștia își etalează colecția de autoturisme de lux deținute (Porsche, BMW, Land Rover) pe străzile Reșiței.
Buzăianu își păstrează în continuare statutul de păpușar șef, el este cel ce transmite invitații și acordă în continuare premii la Forumul Crans Montana din Elveția, dar de la distanță, din țările calde și nisipoase (gurile rele spun că s-a reprofilat pe Dubai).
După uimitoarele declarații ale oficialilor guvernamentali și ale lui Remus Borza privind îndepărtarea băieților deștepți, pare incredibil faptul că înalți demnitari ai statului român apar periodic în calitate de invitați la manifestările organizate de o instituție de drept privat din străinătate, la care Buzăianu este membru fondator.
Încă odată proverbele românești își demonstrează perenitatea: „câinii latră, ursul (elvețian) trece”.
Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda au fost ridicaţi marți de procurorii DNA pentru evaziune fiscală şi abuz în serviciu, într-un dosar cu un prejudiciu estimat la peste 60 de milioane de lei.
Cei doi au fost ridicaţi şi duşi la audieri în urma unor percheziţii ale procurorilor timișoreni, alături de mai multe persoane, între care şi o contabilă a societăţii reşiţene. Procurorii îi acuză pe Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda de o evaziune fiscală de 13 milioane de lei, abuz în serviciu de peste 50 de milioane de lei, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi spălare de bani.
Actuala anchetă vine la o săptămână după condamnarea la câte 5 ani de închisoare cu executare, în 4 decembrie, de către judecătorii bucureșteni într-un dosar în care cei doi au fost acuzați, alături de omul de afaceri libanez Said Baaklini, pentru rambursări ilegale de TVA. Chebuțiu și Preda i-au vândut lui Said Baaklini patru motoare cu 250 de milioane de euro, în condiţiile în care în realitate ele făceau 214.000 de euro, preţul fiind astfel supraevaluat de 50 de ori. În baza facturii, omul de afaceri libanez a cerut apoi restituirea TVA-ului de la bugetul de stat, sumă în cuantum de 60 milioane de euro.
Procurorii au stabilit că Said Baaklini a fost ajutat să obţină fără drept această sumă de bani de Adrian Chebuţiu.
Adrian Preda, în calitate de director executiv al UCM Reşiţa, a întocmit efectiv contractele menţionate şi a dispus facturarea sumelor aferente acestora, cunoscând caracterul fictiv al prestaţiilor presupuse de contractele respective. – www.promptmedia.ro
