Acasă Politic Suceava: Amenajare: Apa va fi obligată să circule şi pe al doilea...

Suceava: Amenajare: Apa va fi obligată să circule şi pe al doilea braţ al Suceviţei

DISTRIBUIȚI

124840 – 11122013 – La data de 10 decembrie 2013, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții Amenajarea braţului stâng şi a pragului de fund, pe pârâul Suceviţa, în zona localităţii Marginea, judeţul Suceava’’- etapa a II a, anunţă Agenţia Naţională “Apele Române”.

            Obiectivul de investiţie sus-menţionat a fost promovat în regim de urgenţă prin H.G. nr. 942/2010, ca urmare a calamitǎţilor înregistrate în bazinul hidrografic Suceviţa la viiturile excepţionale din anii 2008 şi 2010.

            Deoarece fondurile alocate prin H.G. 942/2010 au fost insuficiente pentru realizarea integralǎ a investiţiei, execuţia lucrǎrilor hidrotehnice a fost etapizatǎ astfel: în etapa I, lucrările s-au încadrat valoric în alocaţia bugetarǎ conform HG 942/2010 și au constat în: regularizarea albiei pe braţul stâng al pârâului Suceviţa pe o lungime de 1400 m, precum și consolidǎri de mal din gabioane pe o lungime de 264 m; în etapa II (etapǎ care constituie obiectul prezentei recepţii la terminarea lucrǎrilor) lucrările au constat în: consolidǎri de mal în lungime de 3695 m și praguri de fund în lungime de 795 m.

            Obiectivul a fost finanțat de la bugetul de stat prin Programul Național de Dezvoltare a Infrastructurii. Valoarea investiției la etapa a II a este de 15.319.040 lei (din care 14.308.695,50 lei pentru construcții și montaj).

            Prin lucrările executate în cadrul prezentului obiectiv de investiție (etapa I şi etapa II) s-a activat brațul stậng al pârâului Sucevița pe vechiul traseu, care va prelua o parte din debitul de calcul. De asemenea, s-a pus în siguranță podul de pe DN17A, de pe brațul drept al cursului de apă. Totodată, s-a stabilizat talvegul pârâului Suceviţa pe cele douǎ braţe cu praguri de fund şi s-au protejat malurile albiilor minore cu consolidǎri de mal.

            În urma execuției acestui obiectiv, apa va fi obligată să circule pe ambele brațe ale pârâului Sucevița și, respectiv, pe sub cele două poduri.

            Aceste lucrări hidrotehnice au drept scop realizarea unor albii stabile și asigurarea unor condiţii bune de scurgere a apei. Este important, însă, ca ele să fie completate de măsuri ce exced atribuțiile instituției noastre, cum ar fi construcția de drumuri în rambleu, cu rol de dig, înființarea de perdele forestiere, împăduriri, reconsiderarea secțiunilor podurilor, redimensionarea sistemelor de canalizare și de scurgere a apelor pluviale.- www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.