Acasă Politic Vâlcea: Protest la Oltchim din cauza salariilor restante

Vâlcea: Protest la Oltchim din cauza salariilor restante

DISTRIBUIȚI
oltchim

oltchim124591 – 02122013 – În jur de o sută de salariaţi ai combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea participă, luni, la un protest spontan, oamenii ieşind în curtea combinatului şi cerând salariile restante pe două luni şi jumătate şi schimbarea directorilor despre care afirmă că sunt „puşi politic în funcţii”.

            Cornel Cernev, liderul sindicatului „Victoria” din cadrul Oltchim, sindicat ai cărui membri participă la protest, a declarat că angajaţii combinatului au de recuperat salariile pentru două luni şi jumătate şi nimeni nu le spune când vor primi banii.

            „Avem de recuperat salarii restante pe două luni şi jumătate. Nu avem nicio comunicare din partea conducerii sau a administratorului judiciar despre cum vor fi eşalonate aceste restanţe, când le vom primi şi nimeni nu ne spune nimic despre banii pe care ar urma să-i primim pe decembrie”, a spus Cornel Cernev.

            El a precizat că salariaţii au cerut directorului combinatului „o discuţie cu sindicaliştii, în prezenţa presei”, însă directorul nu ar fi fost de acord cu o astfel de discuţie la care să asiste şi jurnaliştii.

            Liderul sindicatului „Victoria” din Oltchim a spus că unii dintre participanţii la protestul spontan de luni intenţionează să intre în greva foamei, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei lor.

            Cornel Cernev a mai spus că în urma acestui protest activitatea combinatului nu a fost oprită, în unele secţii angajaţii continuând să muncească. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.