Acasă Politic Guvernul Ponta pică un nou test în faţa Comisiei Europene

Guvernul Ponta pică un nou test în faţa Comisiei Europene

DISTRIBUIȚI

125317 – 10012014 – Experţii Comisiei Europene au transmis autorităţilor române că prima versiune a Acordului de Parteneriat (AP) pentru utilizarea fondurilor comunitare în perioada 2014-2020 este lipsită de viziune strategică, prea vagă şi nu dovedeşte că lecţia dată de eşecul cheltuirii banilor UE este valorificată,

potrivit Gandul.info.

Observaţiile au fost transmise de către experţii Comisiei Europene (CE) prin intermediul misiunii României la Bruxelles, la sfârşitul lunii decembrie, pe baza primei versiuni a Acordului de Parteneriat finalizată în luna octombrie.

Această primă versiune a Acordului, care reprezintă, practic, o formă mult mai avansată decât un simplu draft şi indică modul în care autorităţile române şi-au propus să atragă fonduri europene în perioada 2014-2020, a fost prezentată, în octombrie, membrilor Camerei Deputaţilor de premierul Victor Ponta şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Anterior, în 25 iulie, ministrul Toedorovici declara că Acordul de Parteneriat care urmează să fie trimis la Bruxelles în toamnă va fi „un document de bună calitate”.

Declaraţia era susţinută după ce o primă formă a documentului care stabilea modul în care vor fi cheltuiţi banii europeni în perioada 2014-2020 generase deja criticile Comisiei.

Europene, care l-a catalogat „incoerent şi fără priorităţi clare”, astfel încât trebuia refăcut până în septembrie.

În decembrie, Ministerul Fondurilor Europene a informat că, pe marginea acestei prime versiuni a documentului de programare, serviciile Comisiei au transmis, informal, o serie de comentarii, urmând ca autorităţile române şi cele europene să discute pe marginea acestor observaţii înainte ca documentul final să fie aprobat la sfârşitul lunii ianuarie 2014.

Un document obţinut, vineri, care include toate aceste observaţii, relevă că experţii CE i-au atenţionat pe oficialii români că textul final al Acordului trebuie ajustat, deoarece dimensiunea documentului a devenit acum „excesivă” când, de fapt, ar trebuie să se concentreze asupra datelor şi indicatorilor relevanţi. – www.promptmedia.ro

125318 – 10012014  – Germania, Belgia, Spania, Franța și Italia dețin cele mai bune sisteme de sprijin public pentru promovarea posibilităților de studiu și de formare în străinătate și pentru consilierea studenților din învățământul superior, conform primului „Tablou de bord privind mobilitatea în UE”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Tabloul de bord reprezintă o parte a răspunsului Comisiei Europene la cererea statelor membre de a elimina obstacolele în calea studiilor și formării în străinătate, în cadrul unor acțiuni

mai ample pentru a ajuta tinerii să obțină competențele și experiența de care au nevoie pentru a-și spori capacitatea de inserție profesională.

            „Studiile și cursurile de formare în străinătate reprezintă o metodă excelentă de a dobândi experiență și competențe prețioase. Iată de ce UE a crescut considerabil finanțarea pentru mobilitate în cadrul noului program Erasmus+. Tabloul de bord privind mobilitatea ne permite să vedem pentru prima dată în ce măsură statele membre creează un mediu favorabil mobilității studenților, precum și aspectele care ar putea fi îmbunătățite”, a declarat Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret.

Tabloul de bord privind mobilitatea se concentrează asupra a cinci factori-cheie care influențează motivația tinerilor și capacitatea lor de a studia sau de a urma cursuri de formare în străinătate. Studiul arată că acești factori variază semnificativ de la un stat membru la altul și că

nicio țară nu deține scoruri ridicate cu privire la toate măsurile legate de „mediul favorabil mobilității”.

Informații și orientări privind oportunitățile de mobilitate – Germania, Belgia, Spania, Franța și Italia oferă cele mai complete măsuri de sprijin. Cele mai puțin dezvoltate structuri de informare și orientare se găsesc în Bulgaria, Grecia, Slovenia și Cipru.

Transferabilitatea ajutoarelor pentru studenți, care le permite acestora să primească burse publice și împrumuturi în altă țară, în aceleași condiții ca și când ar studia în țara de origine. Bursele și împrumuturile pentru studenți sunt transferabile în partea flamandă și germanofonă a Belgiei, în Cipru, Luxemburg, Slovenia, Finlanda și Suedia. În schimb, cele mai restrictive

 

 

 

 

 

 

 

 

 

sisteme de sprijin financiar pentru studenți se găsesc în partea francofonă a Belgiei, în Bulgaria, Republica Cehă, Grecia, Croația, Lituania, România și Slovacia.

Cunoștințele de limbi străine – Adeseori, acesta este un factor important atunci când un student decide să studieze în străinătate. Cipru, Luxemburg și partea germanofonă a Belgiei acordă cea mai mare importanță învățării limbilor străine în școli. În Irlanda și în Scoția (Marea Britanie), învățarea limbilor străine în școli nu este obligatorie.

Recunoașterea studiilor în străinătate (utilizarea ECTS și a suplimentului la diplomă) – Germania, Belgia și Spania depun eforturi considerabile pentru a monitoriza utilizarea instrumentelor europene care le permit studenților să obțină recunoașterea studiilor efectuate în străinătate prin intermediul sistemului european de credite transferabile (ECTS) și al suplimentului la diplomă, spre deosebire de majoritatea țărilor, care acordă puțină atenție acestui aspect.

Sprijin pentru studenții proveniți din medii defavorizate Partea flamandă a Belgiei, Germania, Italia și Austria se disting prin faptul că dețin sisteme de sprijin financiar bine dezvoltate pentru studenții din mediile defavorizate care doresc să studieze sau să urmeze cursuri de formare în străinătate, precum și sisteme de monitorizare a mobilității din perspectiva mediului social din care provin studenții.

Tabloul de bord privind mobilitatea vizează toate cele 28 de state membre ale UE, precum și Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Turcia. El reprezintă o primă imagine de ansamblu a factorilor incluși în recomandarea Consiliului din 2011 privind mobilitatea în scop educațional și va constitui o bază pentru viitoarele monitorizări realizate în comun la nivelul UE, următoarea actualizare fiind planificată pentru 2015.

Tabloul de bord privind mobilitatea a fost elaborat de rețeaua Eurydice, în strânsă colaborare cu Comisia Europeană și cu un grup consultativ de experți din statele membre. Eurydice este o rețea de unități naționale, coordonată de Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură (EACEA), care oferă informații și analize privind sistemele și politicile europene de educație. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.