Acasă Politic Bruxelles: Monica Macovei: “Ceea ce se întâmplă în Ucraina este un pericol...

Bruxelles: Monica Macovei: “Ceea ce se întâmplă în Ucraina este un pericol pentru România”

DISTRIBUIȚI

126286 – 20022014 – “Armistițiul de aseară, semnat de președintele Viktor Ianukovici și opoziția de la Kiev, nu a fost respectat. Represiunile asupra oamenilor din Euromaidan au reînceput. Oamenii care luptă pentru libertate și lege sunt împuscați și bătuți și în aceste momente. Singura soluție de a stopa violențele este demisia imediată a președintelui Ianukovici și alegeri anticipate”, a declarat eurodeputatul PDL Monica Macovei.

“Ucrainenii au nevoie să audă și să simtă sprijinul lumii libere și democrate. Comunicatul evaziv al Ministerului de Externe român nu ajută. Cer ministrului de Externe Corlățean să iasă din lașitate și nepăsare față de oamenii care mor și sunt răniți la Kiev. Ii cer să iasă din tăcerea complice la crime și să respecte onoarea și voința poporului român care nu este complice la crimele din Ucraina. Să nu fim orbi: ceea ce se întâmplă în Ucraina este un pericol și pentru România și Republica Moldova”, a avertizat Monica Macovei. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.