Acasă Politic Bucureşti: DNA cere Guvernului informaţii despre ASF

Bucureşti: DNA cere Guvernului informaţii despre ASF

DISTRIBUIȚI

ASF126018 – 10022014 – DNA a solicitat Guvernului informaţii despre Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în principal documente legate de traseul ordonanţei de urgenţă privind funcţionarea ASF. Investigația procurorilor vine la scurt timp după ce ASF a anunțat că suspectează Astra Asigurari

că a subestimat în mod voit daunele pe care ar putea sa le platească.

Astfel, rezervele constituite au fost cu 40% mai mici decat era necesar, respectiv cu 100 milioane lei, potrivit unui raport al institutiei. Pe baza acestui raport, BNR ar fi sesizat DNA, cu privire la unele nereguli la Astra Asigurări.

ASF apreciază în raport ca există un risc mare ca Astra să intre în incapacitate de plată în cazul unei catastrofe naturale. Asta pentru că este cel mai mare asigurator de locuinţe, cu 2,15 milioane de contracte, iar necesarul de capital suplimentar ar fi de 278,4 milioane de euro.

ASF menţionează în raport ca Astra avea la sfârşitul lunii noiembrie un număr de 74.000 de dosare de dauna avizate şi nelichidate, adică neplatite.

Astra a transferat „defectuos” cel mai mare risc, respectiv cel de catastrofe naturale, printr-o expunere subevaluata si printr-un plasament catre reasiguratori fara rating către Panamerican Re – Insulele Cayman si piata CSI. In acelasi timp, Astra ar fi realizat un transfer alternativ al riscului prin reasigurari „non-tradiţionale”, fără transfer efectiv al riscului, ci doar pentru „cosmetizarea” situatiilor financiare si a indicatorilor financiari.

Raportul ASF aminteşte că Astra Asigurari este cel mai mare asigurator din piaţă, iar falimentul ar pune în pericol chiar societăţi de stat. Printre companiile asigurate de Astra, ASF enumeră Aeroportul Henri Coanda, flota Tarom, Blue Air şi aeroporturile din Timisoara şi Constanţa.

ASF mai mentionează că în primele nouă luni din 2013 Astra Asigurări a cedat în reasigurare aproximativ 30% din primele subscrise, respectiv 230 de milioane lei, iar 80% din reasigurare a fost realizată cu asiguratorul off-shore Panamerican Re din Insulele Cayman.

ASF a infirmat printr-un comunicat că ,împreuna cu BNR, ar fi sesizat DNA în legătura cu neregulile de la Astra Asigurări. – PROMPT MEDIA 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.