Acasă Politic Bucureşti: Program pentru punerea în valoare a limbii, culturii, istoriiei, tradițiilor și...

Bucureşti: Program pentru punerea în valoare a limbii, culturii, istoriiei, tradițiilor și obiceiurilor minorităților naționale

DISTRIBUIȚI

126329 – 23022014 La iniţiativa Direcţiei Generale „Învăţământ în Limbile Minorităţilor Naționale” din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României şi cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, a avut loc lansarea proiectului naţional intitulat „Călătoria mea multiculturală”. Proiectul este destinat elevilor din învăţământul primar şi gimnazial, precum şi cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar.

Evenimentul a marcat sărbătorirea Zilei Internaţionale a Limbii Materne – 21 februarie – şi s-a desfăşurat în Bucureşti, la sediul Uniunii Elene din România.

Programul se va încheia în luna mai, de Ziua Europei. Acesta își propune să pună în valoare limba, cultura, istoria, tradițiile și obiceiurile minorităților naționale din România prin metode nonformale, în contextul sistemului de învățământ românesc și al politicii de multilingvism a UE. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.