Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Preşedintele laudă Armata

Bucureşti: Preşedintele laudă Armata

DISTRIBUIȚI

127194 – 27032014 –  Președintele Traian Băsescu s-a aflat joi la bilanțul Ministerului Apărării Naționale, ocazie cu care a spus că armata română se califică undeva între ”bine” și ”foarte bine”, precizând că este necesară ridicarea capacității de reacție a acesteia. 

”Aș spune că pentru mine Armata se încadrează într-un calificativ dintre bine și foarte bine, undeva între cele două, cu apropierea mai mare de foarte bine în raport cu resursele pe care le-a avut”, a declarat președintele.

Traian Băsescu a spus că un nou obiectiv al Armatei este acela de a continua să ridice capacitatea de reacție.

”A fost ultimul bilanț la care particip în calitate de președinte al României. În opinia mea, dacă până acum prioritatea majoritară a armateiioritatea majoritară a arnateuromâne a fost îndeplinirea misiunilor în afara teritoriilor naționale, din acest moment acest obiectiv trebuie însoțit de un nou obiectiv – acela de ridicare continuă a capacității de reacție a armatei române”, a spus Băsescu.

Șeful statului a avertizat cu privire la posibilile atitudini ale Federației Ruse privind ocuparea unor teritorii din zonă.

”A fost Georgia în 2008 și Ucraina în 2014. Orice om politic și strateg militar trebuie să își pună întrebarea ce” sau cine urmează? Că o fi Transnistria, Republica Moldova, că urmează regiunea de sud a Ucrainei, de la Crimeea la Odessa, sunt întrebări pe care oricine poate să și le pună în lipsa unor declarații și atitudini ferme ale Federației Ruse”, a mai spus Traian Băsescu. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.