Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Dezbateri publice pentru redarea încrederii cetăţenilor în Parlament

Bucureşti: Dezbateri publice pentru redarea încrederii cetăţenilor în Parlament

DISTRIBUIȚI

127308 –01042014 – Preşedintele Senatului, Călin Popescu – Tăriceanu, a declarat că, în cadrul reuniunii de luni a Biroului permanent al Senatului, s-a discutat despre modalitatea de abordare a activităţilor propuse pentru marcarea celor 150 de ani de la înfiinţarea Senatului României, nu numai din perspectiva istorică, ci mai ales din cea a rolului acestei Camere a Parlamentului şi al bicameralismului în ţara noastră, în prezent şi viitor.

S-au propus dezbateri publice consistente, de fond, în principalele centre universitare din ţară, începând cu Iaşi şi Cluj, la care vor participa membri ai mediului academic, senatori din regiunea geografică respectivă, reprezentanţi ai societăţii civile, studenţi şi reprezentanţi mass-media, scopul fiind acela de a reda încrederea cetăţenilor într-una dintre instituţiile fundamentale ale statului democratic – Parlamentul. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.