Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Mobilizare de amploare pentru minivacanţa de 1 mai

Bucureşti: Mobilizare de amploare pentru minivacanţa de 1 mai

DISTRIBUIȚI

128026 – 30042014 –  Peste 25.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri vor fi mobilizați, în perioada 1-4 mai,  în întreaga țară, din ordinul ministrului de Interne Gabriel Oprea, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice.

Potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, „peste 10.000 de poliţişti cu 4.000 de autospeciale vor acţiona zilnic, în întreaga țară, pentru protejarea cetățenilor, a bunurilor acestora, pentru menținerea ordinii şi liniştii publice, precum şi pentru prevenirea infracțiunilor de orice fel. Structurile de ordine publică vor acorda o atenţie deosebită staţiunilor turistice de pe Valea Prahovei, de pe litoral, dar şi altor zone aglomerate. În plus, poliţiştii vor fi prezenți în gări și în trenurile de călători pentru a preveni tâlhăriile, furturile de și din bagaje şi furturile din buzunare. Totodată, pentru fluidizarea circulaţiei şi prevenirea accidentelor, 1.600 de poliţişti rutieri vor acţiona pe toate drumurile naţionale, mai ales în zonele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens. În aceste zile, pe drumurile ce converg spre litoral şi staţiunile montane, va fi instituit un dispozitiv rutier complex, în cadrul căruia vor acţiona efective suplimentare de poliţie şi echipaje auto dotate cu aparate radar.În total, în această perioadă, la nivel național, vor fi folosite 400 de radare. În plus, un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne va fi pregătit în orice moment să acorde sprijin aerian pentru supravegherea traficului, mai ales de pe DN1 și de pe autostrăzi. Pe lângă efectivele de poliție, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, vor fi în stradă și 6.000 de jandarmi, care vor acţiona, zilnic, în marile oraşe, în staţiunile montane, pe litoralul Mării Negre, precum şi în alte zone de agrement. De asemenea, efectivele Jandarmeriei Montane îşi vor intensifica acţiunile în stațiuni şi pe traseele turistice, fiind pregătite să intervină în sprijinul populației în situaţii de urgenţă, dar şi în cazul constatării unor abateri de la normele legale. Având în vedere experiența anilor trecuți, ne așteptăm ca traficul în punctele de frontieră să crească, atât pe sensurile de ieșire, cât și de intrare în țară, context în care Poliţia de Frontieră a dispus o serie de măsuri pentru fluidizarea traficului şi reducerea timpilor de aşteptare la controlul de frontieră. 3.000 de polițiști de frontieră vor realiza un control operativ și fluent, iar în funcție de situație se va mări numărul arterelor de control, în special la frontiera cu Bulgaria şi Ungaria. Pentru prevenirea și, la nevoie, stingerea incendiilor vor acţiona efective suplimentare din cadrul structurilor pentru situaţii de urgenţă din întreaga țară. 2.800 de pompieri vor fi pregătiţi să intervină, în orice moment, cu aproximativ 600 de autospeciale. În plus, având în vedere că este posibil ca un număr mare de cetățeni să meargă pe litoral în aceste zile, pe autostrada A2 vor fi suplimentate efectivele IGSU și echipajele SMURD. Pentru a asigura intervenţia medicală de urgenţă, în întreaga țară, vor fi disponibile, 24 de ore din 24, aproape 300 de echipaje SMURD și 745 de echipaje de ambulanţă, toate sub coordonarea operativă a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul MAI.În același timp, compartimentele şi unităţile de primiri urgenţe sunt pregătite să asigure asistenţa medicală pe întreaga perioadă a minivacanţei de 1 Mai. Pentru următoarele zile, Inspectoratul General de Aviație are pregătite 15 aeronave, dintre care şase elicoptere SMURD şi avionul medical, pentru a interveni în caz de urgenţe medicale sau pentru îndeplinirea altor misiuni în sprijinul structurilor operative”, a precizat purtătorul de cuvânt al MAI. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.