Acasă Politic Bucureşti: Pledoarie pentru scăderea vârstei obligatorii de şcolarizare

Bucureşti: Pledoarie pentru scăderea vârstei obligatorii de şcolarizare

DISTRIBUIȚI

127683 – 15042014 – Deputatul PSD Ana Birchall a susținut, într-o declarație politică din plenul Camerei Deputaților, că scăderea graduală a vârstei preșcolarilor și creșterea învățământului obligatoriu poate fi o opțiune bună pentru sistemul de educație din România.  “Studiile PISA demonstrează faptul că educaţia timpurie, mai precis introducerea copiilor cu vârste între 2 şi 6 ani în sistemul de învăţământ, cresc considerabil performanţele acestora pe timpul întregului parcurs educaţional”, a declarat Ana Birchall.

Deputatul PSD a afirmat că educația timpurie poate ajuta copii defavorizați și familiile tinere din România să se dezvolte, scăzând abandonul școlar în zone defavorizate din România, cum este și județul Vaslui.

“Una din cauzele principale ale abandonului şcolar este lipsa unei educaţii în familie. Atunci când condiţiile financiare nu permit, din păcate foarte mulţi copii şi părinţii lor nu observă beneficiile educaţiei de calitate. Aceste cazuri, întâlnite în multe zone defavorizate din România,

cum este şi judeţul Vaslui ne dau un nou argument puternic pentru susţinerea educaţiei timpurii”, a spus Ana Birchall.

„Educaţia timpurie poate ajuta familiile tinere. Astfel, după terminarea concediului de creştere a copilului, sistemul public de învăţământ preşcolar poate ajuta familiile tinere cu creşterea copiilor, poate ajuta la dezvoltarea acestora într-un mediu nou, plin de provocări menite să-i pregătească pe micuţi pentru şcoală. Aşa cum am mai susţinut, inclusiv de la tribuna Parlamentului, prin politici publice ţintite statul trebuie să spargă cercul vicios în care se află prins prizonier un tânăr, o familie tânără prin încurajarea primului loc de muncă, primei case, primului copil”, a subliniat Ana Birchall.

„Susţin decizia Ministerului Educaţiei, cu condiţia să fie dublată de iniţierea unui plan pe termen lung de a extinde sistemul de învăţământ obligatoriu de stat sau privat şi pentru copiii de 3 sau 4 ani pe model britanic”, a mai declarat Ana Birchall.

„Dreptul la educaţie, la o educaţie performantă şi adaptată provocărilor secolului în care trăim nu trebuie să fie o favoare, ci este o obligaţie pe care noi trebuie să o asigurăm copiilor noştri de la prima până la ultima zi de şcoală. Formarea generaţiilor viitoare este în mâinile noastre, iar viitorul nostru este în mâinile lor”, a încheiat intervenția în plen Ana Birchall. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.