Acasă Uncategorized Botoşani: ”Drum bun, drum bun, toba bate”

Botoşani: ”Drum bun, drum bun, toba bate”

DISTRIBUIȚI

128352 – 15052014  –  Situația din Ucraina pare să pună totuși în alertă autoritățile din România, mai ales pe cele de la granița cu statul vecin. Deși oficial, probabil pentru a nu se crea o panică generală, informaţiile privitoare la astfel de pregătiri sunt infirmate, iar răspunsurile concrete ocolite, consiliile județene au inițiat un buget de război, iar rezerviștii au fost chemați la unitățile militare.

Cel puțin la Botoșani, Consiliul Județean a adoptat o hotărâre prin care s-a alocat o sumă de bani în caz de necesitate. Mai mult decât atât, unii botoșăneni care au efectuat stagiul militar obligatoriu, au primit ordine de chemare la unitățile militare sau la alte structuri aflate în subordinea Ministerului Apărării Naționale şi Ministerului Afacerilor Interne, potrivit Botasaneanul.ro. Se pare că rezerviștilor li s-ar fi solicitat și acte medicale pentru a li se vedea starea de sănătate.

”Am și eu invitație la această convocare pe data de  2 – 3 – 4 iunie, dacă nu mă înșel, să particip la această instruire. Ei vor să facă un exercițiu de mobilizare ca să vadă în cât timp se prezintă rezerviștii la unitate, probabil cheamă și pe cei care nu au făcut armată. Dar pot fi mobilizați că sunt șefi ai unor agenți economici care au mașini care le pot pune la  dispoziție. Și vor veni 20 de ofițeri de la București care vor face instruirea”, a declarat prefectul Costică Macaleți.

O evidență clară a rezerviștilor din județul Botoșani este deținută de Centrul Militar Județean, structura care a și emis ordinele de chemare. Oficial, aceste convocări se efectuează pentru verificarea situației rezerviștilor în vederea actualizării bazei de date.

”În cadrul Centrului Militar Județean există un birou de mobilizare și acolo ei țin evidența rezerviștilor, a repartițiilor pe unități. Pe cei care îi avem repartizați la unitatea noastră îi primim și în cele trei zile, în prima zi se va face un briefing la Prefectură la care vor participa toți șefii din sistemul național de apărare implicați, nu numai noi, CMJ ca structură principală, după care și Poliția, SRI, STS-ul, Poliția de Frontieră” a explicat Iulian Sandu, maior în cadrul Unității Militare Batalion de Artilerie 01251.

După instruirea, care cel mai probabil va avea loc la Prefectură, se pare că toți cei convocați se vor prezenta la unitățile militare cu actele de identitate, livretul militar și ordinul de chemare.

Șeful Centrului Militar Județean, contactat telefonic deoarece era plecat la Iași, a ocolit un răspuns clar cu privire la instruirea programată pentru începutul lunii viitoare.

”Nu este nimic oficial, sunt doar zvonuri. Pentru mai multe informații ar trebui să luați legătura cu Ministerul Apărării Naționale”, a spus Constantin Ionel Florea, șeful CMJ Botoșani.

În urmă cu două săptămâni, în Monitorul Oficial a fost publicat modelul certificatului medical pe care toți tinerii sunt obligați să-l dețină la recrutare, în perioada stării de război. Conform prevederilor legale, în caz de mobilizare sau război, sunt obligați să îndeplinească serviciul militar toți bărbații apți, cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.