Acasă Cultura/Media Bucureşti: Biserica Ortodoxă cheamă la vot

Bucureşti: Biserica Ortodoxă cheamă la vot

DISTRIBUIȚI

128553 – 23052014  –   Biserica Ortodoxă Română (BOR) recomandă cetăţenilor să se prezinte la vot duminică, 25 mai, şi le sugerează să susţină „acei candidaţi care fac dovada că pot apăra şi promova valorile creştine, în special familia tradiţională, viaţa şi demnitatea umană“.

„Neutră din punct de vedere politic, dar nu indiferentă faţă de problemele societăţii româneşti, Biserica Ortodoxă Română va continua să se implice în politica generală a ţării, contribuind – prin mijloace specifice – la apărarea credinţei în Dumnezeu, a libertăţii, democraţiei, independenţei, integrităţii, prosperităţii spirituale şi materiale a Ţării şi poporului român, respingând orice formă de ideologie atee, precum şi orice formă de extremism“, se arată într-un comunicat al BOR.

Totodată, BOR „recomandă clerului şi credincioşilor ortodocşi ca, în calitate de cetăţeni europeni, să participe la alegerile europarlamentare şi să susţină pe acei candidaţi care fac dovada că pot apăra şi promova valorile creştine, în special familia tradiţională, viaţa şi demnitatea umană“.– PROMPT  MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.