Acasă Uncategorized Bucureşti: PDL reclamă Avocatul Poporului la Comisia de la Veneţia

Bucureşti: PDL reclamă Avocatul Poporului la Comisia de la Veneţia

DISTRIBUIȚI

128325 – 14052014  PDL sesizează Comisia de la Veneţia, după ce Avocatul Poporului a respins solicitarea democrat-liberalilor privind sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu OUG 12/2014 referitoare la alegerile parţiale, a anunțat, miercuri, liderul deputaților PDL, Tinel Gheorghe.

Gheorghe a distribuit ziariştilor textul scrisorii grupului PDL din Camera Deputaţilor adresată Comisiei de la Veneţia.   În scrisoare, PDL arată că „în România se continuă încălcarea flagrantă şi fără nicio limită a principiului constituţional al statului de drept de către majoritatea parlamentară a USD formată din PSD, UNPR şi PC, precum şi de guvernul condus de Victor Ponta”.

„Astfel, prin ordonanţa de urgenţă 12/2014 au fost modificate unele regului ale legii electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, fiind afectate drepturi politice fundamentale, drepturi care fac parte din categoria drepturilor politice electorale ale cetăţenilor români de a alege şi a fi ales. Modificarea în cauză s-a produs cu mai puţin de un an înainte de alegerile parlamentare parţiale şi a celor europarlamentare care vor avea loc pe 25 mai”, se arată în scrisoarea adresată preşedintelui Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio.

Potrivit PDL, a fost făcută o solicitare la Avocatul Poporului să îşi exercite competenţele constituţionale şi să sesizeze Curtea Constituţională privind neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă 12/2014, dar Avocatul Poporului „a ignorat” solicitarea, „transmiţând un răspuns de neînţeles”.

Astfel, PDL solicită sprijinul Comisiei de la Veneţia pentru „restaurarea respectării principiului constituţional şi european al statului de drept”. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.