Acasă Economie Iaşi: Şef de secţie la Spitalul Parhon, cu avere nejustificată

Iaşi: Şef de secţie la Spitalul Parhon, cu avere nejustificată

DISTRIBUIȚI

128207 – 09052014 –  Seful Secției Clinice de Nefrologie din cadrul Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iași, Adrian Constantin Covic, este acuzat de ANI că are o avere nejustificată.

 Potrivit ANI, în perioada 2003 – 2011, Covic a realizat venituri de 3,8 milioane lei, dar a cheltuit peste 5,5 milioane lei.

Covic a deținut, în perioada 20 martie 2003 – 15 aprilie 2006, funcția de director general al Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iași, iar, în perioada 15 aprilie 2006 – 20 mai 2012, funcția de manager. Începând cu mai 2012, acesta deține funcția de şef al Secției Clinice de Nefrologie și coordonator la Compartiment Medicină Internă în cadrul aceluiași spital public.

ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Iași pentru controlul averii familiei Covic. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.