Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Fost funcționar public parlamentar cu avere nejustificată

Bucureşti: Fost funcționar public parlamentar cu avere nejustificată

DISTRIBUIȚI

129266 – 20062014 –Agenția Națională de Integritate (ANI) anunţă că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 85.165,60 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Oana Maria Cristina Apostol, fost funcționar public parlamentar, împreună cu soțul său.

Potrivit ANI, în perioada 1 martie 2008 – 1 iulie 2011, Oana Maria Cristina Apostol a realizat venituri salariale de 586.922,24 lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeași perioadă au fost în cuantum de 672.087,84 lei, rezultând o diferență nejustificată de 85.165,60 lei.

Oana Maria Cristina Apostol a deținut funcția publică de expert parlamentar în cadrul Direcției Proceduri Parlamentare, Sinteză și Evidență Legislativă – Senatul României, în perioada 1 martie 2008 – 1 iulie 2011.

Având în vedere cele de mai sus, ANI a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel București, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Oana Maria Cristina Apostol, împreună cu soțul său. – PROMPT  MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.