Acasă Externe Discuții intense pentru numirile noilor comisari europeni. România vrea tot Agricultura

Discuții intense pentru numirile noilor comisari europeni. România vrea tot Agricultura

DISTRIBUIȚI

129923 – 16072014 –  Şefii de stat şi de guvern din UE se reunesc la Bruxelles în summit extraordinar, la care se vor decide, printre altele, şi numirile în funcţiile din cadrul instituţiilor europene.

După alegerea, ieri, a lui Jean-Claude Juncker ca şef al Comisiei Europene pentru următorii cinci ani, astăzi vor începe discuțiile pentru celelalte posturi cheie de la vârful UE: Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă şi preşedintele Consiliului.

Pentru funcţia de Înalt Reprezentant – deţinută acum de Catherine Ashton – sunt vehiculate câteva nume: Federica Mogherini (şefa diplomaţiei italiene), Radoslaw Sikorski (ministrul polonez de Externe) sau Kristalina Georgieva (comisara bulgară).

Pentru funcția de preşedinte al Consiliului există, de asemenea, mai multe propuneri, însă favorită pare a fi Helle Thorning Schmidt (premierul guvernului danez).

România va fi reprezentată de preşedintele Traian Băsescu.

Candidații care urmeză să preia funcțiile celor patru foști comisari europeni care au optat pentru mandatele de europarlamentari au trecut prin audieri în cadrul Parlamentului European, iar PE va decide joi (17 iulie 2014 – n.r.) asupra numirii lor. Potrivit Euractiv, cei patru foști membri ai executivului european au renunțat la statutul de comisari în favoarea noilor funcții, sperând la un viitor mai bun în cadrul Parlamentului European, preluându-și fotoliile începand cu 1 iulie 2014. Astfel, vicepreședintele Viviane Reding, din Luxembourg, responsabilă pentru justiție și drepturile fundamentale ale omului, va fi înlocuită de Martine Reicherts, din Luxembourg. Până în prezent acesta a ocupat funcția de director general al Comisiei, având o mare experiență în afacerile europene. Vicepreședintele Antonio Tajani, din Italia, comisarul italian pentru industrie, va fi înlocuit de Ferdinando Nelli Ferocci, din Italia, fost diplomat de carieră, care a ocupat funcția de reprezentant permanent al Italiei în cadrul UE, între anii 2008-2013. Vicepreședintele Olli Rehn, din Finlanda, responsabil de afacerile economice și monetare va fi înlocuit de Jyrki Katainen, din Finlanda. Fostul premier finlandez a demisionat pe 16 iunie 2014 în sperana de a ajunge să lucreze în echipa lui Juncker, obținând un important portofoliu. Acesta a fost audiat de Comisia privind Afacerile Economice. Comisarul Janusz Lewandowski, din Polonia, responsabil de programele de finanțare și bugetele europene va fi  înlocuit de Jacek Dominik, din Polonia. Dominik a fost ministru adjunct al finanțelor și s-a prezentat în fața unei Comisii pentru Buget.

Voturile PE pentru cei patru comisari vor fi date pe 16 iulie, actuala Comisie incheindu-si mandatul pe 31 octombrie 2014.

Ministrul de Externe Titus Corlățean a afirmat la postul public de radio că România doreşte păstrarea postului de comisar european pentru agricultură, ocupat în prezent de Dacian Cioloș . ”Avem tot interesul ca în noul ciclu al Comisiei Europene România să păstreze un portofoliu relevant, important, care să reflecte faptul că ţara noastră în ultimii doi ani, în special, şi-a consolidat profilul”, a spus șeful diplomației române.

Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană se reunesc astăzi la Bruxelles în summit extraordinar, la doar două săptămâni după Consiliul European de vară. La summitul de luna trecută au fost anunţate, de altfel, priorităţile pentru următorii cinci ani, cu orientarea principală spre creştere economică şi creare de locuri de muncă.- PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.