Acasă Economie Bucureşti: Volumul lucrărilor de construcţii s-a redus cu 10,2%

Bucureşti: Volumul lucrărilor de construcţii s-a redus cu 10,2%

DISTRIBUIȚI

130479 – 08082014 – Volumul lucrărilor de construcții în primul semestru al anului 2014 a scăzut cu 10,2% față de perioada similară din 2013, arată datele publicate vineri de Institutul Național de Statistică.

De asemenea, și sectorul construcțiilor noi a înregistrat o scădere de 7,7%, iar în privința construcțiilor inginerești, volumul lucrărilor a fost mai mic cu 25,4%.

Pe de altă parte, în privința clădirilor rezidenţiale şi a celor nerezidenţiale, volumul lucrărilor a crescut cu 49,6%, respectiv cu 5,5%.

Pe durata lunii iunie 2014 raportat la luna anterioară, construcţiile au avansat cu 11,5%, pe fondul creșterii lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente (19,5%), lucrările de reparaţii capitale (11,7%) şi lucrările de construcţii noi (8,3%). Lucrările la clădirile rezidenţiale au scăzut cu 4%, iar la cele nerezidenţiale cu 1,1%, însă construcţiile inginereşti au crescut cu 23,5%.–  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.