Acasă Externe Agenda Europeana Timbrul de mediu din România este ilegal

Timbrul de mediu din România este ilegal

DISTRIBUIȚI

132066 – 17102014 – Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) din Luxembourg a stabilit că modul de rambursare a taxei auto este contradictoriu şi păstrează prevederile discriminatorii de la taxa de poluare. Deşi nu asta a fost întrebarea pusă Curţii, aceasta statuează încă o dată că Guvernul schimbă doar forma taxelor auto, care contravin legislaţiei UE.

Avocaţii concluzionează că, în urma acestei decizii a CJUE, dată în cauza Nicula, se vor câştiga toate procesele aflate pe rolul instanţelor pe timbru de mediu, potrivit Curierul Naţional.

Analizând cauza înregistrată la Tribunalul Sibiu în care Ilie Nicolae Nicula reclama Administraţia Finan­ţelor Publice a Municipiului Sibiu şi Administraţia Fondului pentru Mediu că refuză să admită cererea sa de restituire a taxei pe poluare pentru autovehicule, percepută cu încălcarea dreptului Uniunii, CJUE a decis că modalitatea de rambursare a taxei auto este contrară dreptului Uniunii şi că prevederile cuprinse în timbrul de mediu nu fac decât să păstreze principiile discriminatorii din normele anterioare, respectiv taxa de poluare.

Concret, Tribunalul Sibiu a întrebat CJUE dacă „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de rambursare a unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii precum cel în discuţie în litigiul principal”.

Din jurisprudenţa constantă a Curţii reiese că dreptul de a obţine rambursarea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea normelor dreptului Uniunii repre­zintă consecinţa şi completarea drepturilor conferite justiţiabililor de dispoziţiile dreptului Uniunii care interzic astfel de taxe, după cum au fost acestea interpretate de Curte.

„Statele membre sunt, aşadar, obligate, în principiu, să ramburse­ze impozitele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii (Hotărârea Littlewoods Retail şi alţii, C-591/10, EU:C:2012:478, punctul 24, precum şi Hotărârea Irimie, C-565/11, EU: C:2013:250, punctul 20)”, arată CJUE.

Consultaţi, avocaţii au fost de părere că această decizie vine în sprijinul altor speţe similare înregistrate pe rolul instanţelor româneşti împotriva timbrului de mediu.

„Practic, decizia CJUE arată că OUG 9/2013 este la fel de ilegală ca şi taxa de poluare OUG 50/2008 şi că, asemeni acesteia, încalcă art. 110 TFUE. În fapt, Guvernul nu a făcut altceva decât să schimbe de­numirea actului normativ, păstrând aceleaşi prevederi discriminatorii ca în taxa de poluare. Decizia dată ieri (miercuri – n. red.) de CJUE nu va face altceva decât să aducă câştig de cauză în toate dosarele în care se contestă legalitatea timbrului de mediu, pentru că decizia dată în cazul Nicula creează precedentul şi este obligatorie oricăror altor speţe similare”, a declarat avocatul Marius Coltuc, fondatorul Casei de Avocatură cu acelaşi nume.

Curtea a evidenţiat faptul că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justiţiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci şi a sumelor plătite acestui stat sau reţinute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă (Hotărârea Littlewoods Retail şi alţii, EU:C:2012:478, punctul 25, precum şi Hotărârea Irimie, EU:C:2013:250, punctul 21), dar că Ordonanţa de Urgenţă 9/2013 nu permite acest lucru.

„Curtea a statuat deja că articolul 110 TFUE se opune unei taxe precum taxa pe poluare instituită de OUG nr. 50/2008 atât în versiunea originală, cât şi în versiunile modificate ale acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea Tatu, EU:C:2011:219, punctele 58 şi 61, precum şi Hotărârea Nisipeanu, C-263/10, EU:C:2011:466, punctele 27 şi 29)”, justifică CJUE decizia luată.

În plus, CJUE arată că aplicarea dispoziţiilor OUG 50/2008, „indiferent de versiunea acesteia, avea ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate şi caracterizate printr-o vechime şi o uzură importante erau supuse unei taxe care se putea apropia de 30 % din valoarea lor de piaţă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piaţa naţională a vehiculelor de ocazie, acestea din urmă constituind astfel produse naţionale similare în sensul articolului 110 TFUE, nu erau în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”.

Curtea a concluzionat că o astfel de măsură descurajează punerea în circulaţie a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără a-i descuraja însă pe cumpărători să cumpere vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

În urma deciziilor CJUE în cauzele Tatu şi Nisipeanu, Guver­nul a adoptat OUG nr. 9/2013, care introduce un nou impozit pe autovehicule, şi anume timbrul de mediu.

Analizând dacă sistemul de rambursare prin compensaţie, prevăzut în timbrul de mediu, permite justiţiabililor exercitarea efectivă a dreptului la rambursarea taxei plătite în mod nejustificat de care dispun în temeiul dreptului Uniunii, Curtea a conchis că acest lucru este limitat sau imposibil.

”Rezultă, astfel cum a arătat Comisia Europeană, că un sistem de rambursare precum cel în discuţie în litigiul principal are ca efect, în cazul unui autovehicul de ocazie importat dintr-un alt stat membru, limitarea şi chiar, precum în cauza principală, eliminarea totală a obli­gaţiei de restituire a taxei pe poluare percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, ceea ce este de natură să menţină discriminarea constatată de Curte în Hotărârile Tatu (EU:C:2011:219) şi Nisipeanu (EU:C:2011:466). În plus, sistemul menţionat are ca efect exonerarea autorităţilor naţionale de obligaţia de a lua în considerare dobânzile datorate contribuabilului pentru perioada cuprinsă între perceperea nejustificată a taxei pe poluare şi rambursarea acesteia şi, prin urmare, nu îndeplineşte cerinţa enunţată la punctul 29 din prezenta hotărâre”, motivează CJUE decizia emisă.

În cursul anului 2009, Ilie Nicolae Nicula a cumpărat un autovehicul, înmatriculat pentru prima dată în Germania, pentru care a plătit 5.153 lei cu titlu de taxă pe poluare, prevăzută de OUG 50/2008.

În urma respingerii cererii sale de restituire a taxei de către autorităţi, Nicula s-a adresat instanţei, Tribunalul Sibiu admi­ţând cererea sa în 2012, şi a obligat Agenţia Fondului pentru Mediu să restituie taxa de poluare.

În recurs, la 25 ianuarie 2013, Curtea de Apel Alba a decis casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Sibiu, instanţă care în judecarea cauzei a trebuit însă să ţină cont de intrarea în vigoare a legii privind timbrul de mediu (15 martie 2013).

“În situaţia concretă a reclamantului, cuantumul timbrului de mediu pentru autovehiculul său s-a stabilit la 8.126,44 RON, în temeiul OUG nr. 9/2013, în timp ce taxa pe poluare plătită anterior se ridica la 5.153 RON. Or, în temeiul articolului 12 alineatul (1) din OUG 9/2013, domnul Nicula nu ar mai avea dreptul să recupereze taxa pe poluare şi dobânzile aferente acesteia, suma pe care o plătise fiind reţinută de autorităţile fiscale şi de mediu cu titlu de timbru de mediu, întrucât valoarea timbrului de mediu era mai ridicată decât taxa pe poluare pe care o plătise. În aceste condiţii, Tribunalul Sibiu a hotărât să suspende judecarea cauzei” şi să întrebe Curtea dacă jurisprudenţa Curţii (Hotărârile Belgocodex, C-381/97, EU:C:1998:589 şi Belbouab, 10/78, EU:C:1978:181), pot fi interpretate ca opunându-se unei reglementări precum OUG 9/2013”.

Potrivit art. 4 din OUG 9/2013, obligaţia de plată a timbrului intervine o singură dată: a) cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobîndirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare; b) la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto naţional, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7; c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa de poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării; d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situaţia autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanţe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei de poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Art 12 din aceeaşi ordonanţă prevede că „(1) În cazul în care taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa de poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, achitată, este mai mare decât timbrul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind timbrul de mediu, calculat în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării sau al transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat, se pot restitui sumele reprezentând diferenţa de sumă platită, numai către titularul obligaţiei de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Calculul diferenţei de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta ordonanţă de urgenţă, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul  înmatriculării sau al transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat. (2) Cuantumul sumei rezultate ca diferenţă dintre suma achitată de contribuabil cu taxa specială

pentru autoturisme şi autovehicule, titlul de taxă pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi cuantumul rezultat din aplicarea timbrului se restituie în termenul de prescripţie prevazut de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.

Analizând cele două articole, Curtea a constatat că „în aceste împrejurări, cuantumul taxei pe poluare, împreună cu dobânzile aferente, trebuie restituite domnului Nicula”. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.