Acasă Externe Spania: Referendum: Vot masiv în favoarea independenţei Cataloniei

Spania: Referendum: Vot masiv în favoarea independenţei Cataloniei

DISTRIBUIȚI

132643 – 10112014 – Peste 80% dintre persoanele care au participat la votul simbolic privind independenta, organizat duminica in Catalonia, s-au pronuntat pentru aceasta, adica 1,6 milioane de voturi, potrivit unor rezultate provizorii difuzate de Executivul catalan, anunta Mediafax. Aceste rezultate, date publicitatii dupa numararea a 88,4% din buletinele de vot, arata ca 1.649.239 de persoane au votat de doua ori „da” la intrebarile „doriti Catalonia sa fie stat?” si „daca da, doriti sa fie independent?”, a anuntat Joana Ortega, vicepresedinta Executivului.

Potrivit lui Ortega, cel putin doua milioane de persoane au participat la consultare.

Aceste rezultate este necesar sa fie interpretate cu prudenta, in contextul in care opozantii fata de independenta au anuntat ca boicoteaza scrutinul.

Astfel, este vorba in principal despre simpatizanti ai cauzei separatiste, care s-au prezentat in sectiile de votare din puternica regiune din nord-estul Spaniei cu 5,7 milioane de locuitori.

Potrivit acestor rezultate, 10,1% dintre participanti au votat „nu” la a doua intrebare, 0,98% au introdus in urne buletine in alb, iar 4,55% au votat „nu” la ambele intrebari.

Aproximativ 5,4 milioane de catalani puteau, in mod teoretic, sa participe la aceasta consultare, deschisa inclusiv tinerilor cu varsta de peste 16 ani si strainilor rezidenti in Catalonia. Catalanii din strainatate – New York, Sydney, Paris – puteau, de asemenea, sa participe la consultare.

Organizand scrutinul, Artur Mas, presedintele catalan, a incalcat doua decizii ale Tribunalului Constitutional, care a suspendat votul la solicitarea autoritatilor de la Madrid. Guvernul spaniol apreciaza ca numai toti spaniolii au dreptul sa se pronunte asupra viitorului Cataloniei. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.