Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Reacţia premierului: “Își asumă PNL această situație?”

Bucureşti: Reacţia premierului: “Își asumă PNL această situație?”

DISTRIBUIȚI

133793 –  06012015  –  Premierul Victor Ponta a reacționat la anunțul liberalilor referitor la depunerea unei moţiuni de cenzură la începutul sesiunii parlamentare, considerând că până la moțiunea PNL este nevoie de dialog. Ponta a enumerat, într-o postare pe contul său personal de Facebook, cele mai importante aspecte care trebuiesc lămurite înainte ca liberalii să ceară debarcarea sa.

1 – dacă se doresc alegeri anticipate aceasta înseamna că rămâne în vigoare actuala lege ( CCR a decis, la solicitarea chiar a PDL, că niciun nou sistem electoral nu poate fi aplicat mai repede de un an de la adoptare). Își asumă PNL această situație?

2 – înseamnă că noii parlamentari vor fi la fel de numeroși și aleși pe un sistem pe care toți îl considerăm neadecvat!! Își asumă PNL această situație?

3 – pentru a avea anticipate este nevoie , în conformitate cu art 89 din Constituție, de o procedură care presupune o criză politică de cel puțin 60 zile, plus campanie electorală și plus formarea noului Parlament și Guvern! În total cel puțin 100 de zile de instabilitate!!! Își asumă PNL această situație?

4 – la votul din 15 Decembrie din Parlament rezultatul a fost de 377 voturi de susținere pentru Guvern și 143 pentru Opoziție! S-a schimbat ceva fundamental în raportul parlamentar ?? Știu de asta doar liderii PNL și nimeni altcineva? O țară are nevoie de o majoritate funcțională pentru a îndeplini un program serios de guvernare, altfel să ceri înlocuirea unui Guvern fără să spui ce pui în loc este un gest cu consecințe negative în toate domeniile! Își asumă PNL aceasta situație?

În concluzie adresez un apel liderilor PNL să avem un dialog și să găsim un consens în primul rând pentru schimbarea legii electorale, a Constituției, a legii finanțării partidelor și a organizării administrativ- teritoriale! După care sigur facem și alegeri ! Nu cred că interesul strict personal (mai clar spus graba egoistă și lăcomia de funcții a unuia sau câtorva) trebuie să prevaleze față de aceste obiective cu adevarat de interes public.

Aștept răspunsurile punctuale la aceste întrebari legitime și reafirm dorința mea și a Guvernului de a dialoga și munci în comun cu Opoziția pentru binele public, scrie Victor Ponta.

Co-președintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, luni, că partidul va prezenta programul de guvernare pe data de 28 februarie. Mai mult, ea a precizat că PNL-ul dorește alegeri anticipate, însă, deoarece acest lucru este ”extrem de greude realizat”, va depune o moțiune de cenzură, imediat după ce va fi prezentat programul de guvernare. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.