Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Sârbu: Ponta e cel mai tare

Bucureşti: Sârbu: Ponta e cel mai tare

DISTRIBUIȚI

134268 – 26012015  – Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, îi recomandă lui Victor Ponta, „să lupte” pentru şefia partidului. În opinia lui Sârbu nu există un alt nume care să-l înlocuiască pe Ponta la șefia PSD, anunţă RFI. Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, spune despre liedrul PSD că e prea tânăr ca să-şi facă probleme de genul ăsta. La anii lui, dacă i-aş avea eu… Să lupte! Păi, dacă el la 40 şi ceva de ani nu luptă, atunci ce să facem noi, cei care suntem generaţia a doua cum s-ar spune. Domnul Iliescu încă e luptător, nu? Noi suntem generaţia post-Iliescu, nici noi nu vrem să fim lăsaţi undeva pe dinafară. Suntem în forţă, suntem lucizi, nu facem greşeli mari, mici facem cu toţii în fiecare zi.

Sârbu mai spune că nu există alt social-democrat care să se ridice la nivelul lui Ponta: „La ora actuală, cu micile excepţii pe care le-am văzut şi care sunt şi altele, sigur că nu putem acum să tragem concluzia că la nivelul unui partid ca al nostru, atât de mare, nu vor fi şi alte nemulţumiri. Dar per total, global, cum vreţi să luaţi lucrurile şi dacă ne uităm cu atenţie, aşa privind lucrurile de sus, în PSD, poate mi-aţi da dvs. un alt nume care ar putea să-l înlocuiască. Pentru mine e Victor Ponta, cu calităţile şi cu defectele lui, nu suntem perfecţi nici unul. Dar când mă uit la ceilalţi colegi, încă nu s-a ridicat nici unul la nivelul lui”. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.