Acasă Sud-Est Constanta Constanța: Mircea Băsescu poate merge la serviciu

Constanța: Mircea Băsescu poate merge la serviciu

DISTRIBUIȚI

134032 –14012015 – Fratele fostului președinte Traian Băsescu, Mircea Băsescu, rămâne în arest la domiciliu, dar va putea merge la serviciu, la firma unde este administrator, două zile pe săptămână, câte trei ore pe zi, după cum a decis miercuri, 14 ianuarie, Tribunalul Constanţa.

La 9 ianuarie curent, Mircea Băsescu şi Marian Căpătână solicitaseră revocarea măsurii arestului la domiciliu, respectiv înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, instanţa amânând pronunţarea până astăzi.

De asemenea, Marian Căpăţână a primit permisiunea de a părăsi imobilul unde este arestat pe data de 15 ianuarie pentru a merge la Spitalul Floreasca, pentru un consult la Secţia de Cardiologie.

Tribunalul Constanţa a respins, însă, cererile de revocare a măsurii preventive şi de înlocuire a arestului la domiciliu cu controlul judiciar, constatând, totodată, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână. Măsura arestului la domiciliu în cazul celor doi urmească să mai fie verificată până la data de 15 martie. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.